vineri, 8 septembrie 2023

 




Comentariu Existentialist:

De mai bine de 28000 de mii de ani, suntem supuși pe această Planetă unei încercări de a prelua Planeta de catre Civilizațiile Agresionale Civilizational Virtuale.
26-03-0013 este data în care civilizația Serpiliana viperiana de culoare indigo și energie de bază mirositoare au atacat această Planetă.
Această Planetă era considerată vârful de lance a luptei Grupării de Civilizații Neagresional Civilizationale Virtuale împotriva agresiunilor civilizațiilor agresionale și ieșirea din robia totală pe care au impus-o tuturor planetelor similare din această Galaxie.
Acest atac s-a produs în anul 13, adică la începutul Lumii Medii nr.3 iar în anul 14 Planeta a fost pusă în Competiție Civilizationale, aceasta fiind adjudecată de Gruparea de Civilizații care va câștiga Competiția Civilizationala.
Deasemenea în urma atacului, serpilienii au impus conducatorului Planetei,Terros și familiei sale doua alternative. Ori se transformă din Demiurgi în Tartori și se închina lui Satan ori vor fi anihilati fiintial.
Au ales prima variantă, iar mai mult decât atât, Hristos, unul dintre fiii lui Terros a preluat de la serpilieni religia serpiliana inrobitoare și care ulterior a numit-o religia creștină (de la Cristos).
Religia creștină este o religie satanica concepută altfel încât ființele să fie inrobite prin exorcizare și să fie exploatate unilateral prin confiscarea fondurilor existențiale necesare existentei fiintelor în lumile următoare.
De aceea numărul 13 este numărul religiei creștine de rit ortodox iar numărul 14 este numărul religiei de rit catolic.
Biserica din poza se află în orașul Simleul-Silvaniei, iar crucea de pe turla bisericii este crucea lui Bafometh, unul din fii lui Satan.
Deasemenea găsiți la această adresă de Facebook sau pe grupul Prometeos modul în care prin care persoanele care își fac cruce, de fapt desenează în aer steaua satanica cu cinci colturi, deschizând singuri un portal în vederea exorcizarii.
Acești 28000 de mii de ani înseamnă trei Lumi a câte 9000 de ani fiecare, plus 1000 de ani între Lumi când se schimbă scenariile și decorurile existențiale. Acuma suntem în Lumea Medie nr.6 în ultima eră zodiacala care are 1000 de ani și care a început în data de 22-03-1990, după care Planeta își mută domeniul orbital mai aproape de Astrul Solarital, dispărând Lumea Medie și Lumea Infernală (iadul).Scris de Simion Capras(8-sept-2023).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...