duminică, 15 ianuarie 2023

 


Sa nu uitam :
Vă reamintesc că data de 15 ianuarie este o zi importantă și de neuitat pentru neamul românesc care ne-a dat doi fii nemuritori, ce poartă numele de Mihai, astfel:
La 1558 s-a născut Mihai Patrascu zis si  Viteazul, primul care a reușit în luptă, cu sabia în mână să unească principatele române în perioada iunie 1600 - august 1601 și a fost Stăpânitor al Țării Românești, al Ardealului și Moldovei. Fapta sa a demonstrat că se poate și a fost un exemplu și imbold pentru generațiile viitoare ce au luptat pentru înfăptuirea Marii Uniri.
La 15 ianuarie dar după aproape 300 de ani, la 1850 s-a născut "românul absolut", geniul neamului românesc, Mihai Eminescu, poet inegalabil și mare patriot. El cu condeiul în mână a desăvârșit dulcea noastră limbă românească și ne-a dat-o pentru vecie așa cum o vorbim astăzi. Eminescu prin opera sa a reușit și reușește și astăzi să țină uniți românii din afara graniței, din teritoriile dezradăcinate sau ocupate să nu-și uite originile și limba.
Glorie eternă celor doi mari înaintași care au marcat pentru totdeauna istoria românilor!
Le datorăm recunoștință  eterna  și neuitare cu atât mai mult cu cât patriotismul a devenit ceva perimat, chiar desuet iar tot mai mult sunt voci care contestă unitatea și integritatea României. Actele de cultură sunt tot mai diluate și seamănă mai mult cu acte de incultură. Limba română este agresată și supusă în prezent unui val de asimilare forțată a unor expresii și cuvinte străine ce o schilodesc din ce în ce mai mult. "Trăiască nația și sus cu dânsa!"

text preluat de pe internet 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...