joi, 24 martie 2022

Comentariu existentialist:

D.p.d.v. Astral acest individ este Conducătorul Forțelor Satanice al acestei ere Zodiacale nr.9. El este cea mai nebenefica persoană din această țară fiind mai nebenefic decât Ion Iliescu.
Rolul lui a fost distrugerea Tarii Inaintemergatoare România.
Astfel el este semnatarul programelor Psal 1 si 2 prin care sa vândut toată industria României, inclusiv sistemul bancar, precum și firma Petrom.
S-a vândut flota maritimă a Tarii ( circa 200 de nave) prin tot felul de tertipuri financiare. A distrus flota feroviară a Tarii, taiind la fier vechi vagoane care dacă erau legate una de alta acopereau distanta dintre Constanta și Baia Mare. A adus minerii la București.
Cel mai grav lucru este faptul ca sub președenția lui a vrut să înființeze trei state autonome și anume, Statul Secuia cu județele Harghita,Covasna, Targu Mureș și Bihor cu capitala la Miercurea Ciuc. Statul Banat cu județele Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara cu capitala la Timișoara.
Statul Romano cu județele Mehedinți, Gorj, Olt, Argeș și capitala la Strehaia ( acesta era stat țigănesc). De-asemenea datorită funcției Astrale pe care o avea a sustinut crearea în Republica Moldova a Statului Gagauzia cu capitala la Taraclia. Președintele de atunci al Republicii Moldova nu a fost de acord cu acest lucru.
Toate aceste state urmau să fie recunoscute de Noua Comisie Europeană și de Consiliul Europei, dar acest lucru nu a fost posibil datorită Organizației de Tip Existentialist Misiunea Astrala România Altruista și Înțeleaptă care prin modul în care a actionat și acționează, a dejucat aceste planuri. Acest lucru a fost făcut și cu ajutorul unui părți ale securității Statului de atunci dar vad că nu este tras nici până azi nimeni la răspundere.
Trădătorii de Țară trebuie să știe că pentru ca această Țară România să aibă granițele pe care le are acum, au murit și s-au jertfit peste 1000000 de ființe.
Am spus și o mai spun că România va fi iarăși Mare, iar toate statele care au agresat acest areal vor fi dezmembrate. AVEM O JUMATATE DE ROMANIE LA ALTII..
Când am facut public acest lucru, mulți nu au crezut. Uitati -va cum doua state agresoarea se vor dezmembra cât de curând.Scris de Simion Capras(24-mar-2022).




ULTIMA ORĂ Verdict definitiv: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică


Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut decizia instanței de fond și a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Curtea Supremă a respins miercuri apelul depus de fostul președinte Băsescu față de decizia Curții de Apel București.

  • Update: Reacția lui Traian Băsescu pe Facebook: ”Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, asa cum am procedat de-a lungul intregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”

Decizia instanței vine după ce documentele depuse în instanţă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) au arătat că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe, semnate cu numele de cod ”Petrov”.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care denunţa colegi de facultate și de serviciu pentru presupuse ”activităţi potrivnice regimului totalitar comunist”, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

  • Minuta ședinței ÎCCJ:

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022.

Context. Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) este așteptată să decidă, miercuri, dacă admite recursul fostului președinte Traian Băsescu la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securității ca poliție politică. Hotărârea va fi una definitivă.

Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond – a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au avut nevoie de nouă luni pentru a motiva această decizie, iar în iunie 2020, dosarul a ajuns la Instanţa supremă – Secţia de contencios administrativ, după ce Traian Băsescu a formulat recurs.

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

Inquam Photos/ Octav Ganea)

articol preluat : comisarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...