marți, 12 octombrie 2021

 Simion Capras : Poate ar trebuii sa începem cu lucruri simple si anume cum înțelegeți folosirea în ritualurile religioase a expresiei ROB AL LUI HRISTOS DUMNEZEUL NOSTRU ? Existența icoanelor facatoare de minuni și la ce se folosesc sau care sânt minunile pe care le fac ? Cum explicați folosirea și asocierea cuvântului SFANT, care este un rang astral, - cum ar fi gradul de căpitan în armata - ,la apa sfințită, sfânta liturghie, etc. ?Cum explicați aceste lucruri. ?Ce anume rezolva pupatul moaștelor? (scris ,12-oct-2020)



Reacție dură a Bisericii Ortodoxe după ce premierul Orban a anunțat interzicerea pelerinajului de Sfântul Dimitrie: ”Aroganța, autarhism decizional”


Biserica Ortodoxă Română (BOR) a reacționat dur luni după ce premierul Ludovic Orban a anunțat că pelerinajul din acest an de la București ocazionat de celebrarea Sfântului Dimitrie nu va putea avea loc.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a caracterizat decizia drept ”ofensatoare” și a vorbit într-un comunicat de presă despre ”aroganță și autarhism decizional”.

Comunicatul BOR:

Exercițiile negative de imaginație la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioși (declarați aprioric suspecți), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităților) și la importanța prezenței și manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare.

Lipsa dialogului interinstituțional, a cooptării în reflecția asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie și temporară, a unor libertăți fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experți în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului și sănătății publice, denunță un excesiv superior dispreț față de realitate socială imediată. Aceasta e mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând și cu orice consecințe modificată. Organismul comunitar funcționează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ și dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca și pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum.

Aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral nu au onorat și nu vor onora niciodată pe nimeni.

Pelerinajul organizat riguros, în condiții excepționale de respectare a unor reguli aplicate drastic și a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancționată oricând de autorități, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertății religioase responsabile, ci, în actualul context, și o formă benefică de încredere și de respect față de majoritatea oamenilor cuminți și credincioși ai acestei țări.

Context:

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc.

„Sunt om credincios, care respect biserica, care întotdeauna am fost alături de proiectele bisericilor în general. Pe de altă parte, riscul este foarte mare, pentru că să ne gândim la următorul aspect: foarte mulţi din credincioşii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje sunt oameni în vârstă care sunt expuşi unor riscuri foarte mari. Ştiţi cum funcţionează: în parohii se organizează deplasări cu autocarul, cu microbuzul în nişte condiţii pe care nu putem să le controlăm. Riscul de răspândire există atâta timp cât se fac deplasări care durează ore întregi. După aceea, este foarte greu de asigurat condiţiile de distanţare fizică şi de protejare a sănătăţii persoanelor, plus că sunt anumite lucruri care se desfăşoară şi care pot pune în pericol viaţa credincioşilor. Eu sunt convins că şi în Biserica Ortodoxă există înţelegere pentru această decizie a noastră şi îi rog pe credincioşi să înţeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea”, a explicat Orban, la sediul PNL.

Pe 26 octombrie, credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar pe 27 octombrie pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.

Foto: Patriarhul Daniel / sursa Basilica

articol preluat g4media.ro



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...