vineri, 15 octombrie 2021

Comentariu existentialist:

Una proclama iar în realitate sant exact opusul a ceea ce pretind că fac si zic.
În general, acești reprezentanți BOR, se folosesc de o religie inrobitoare care a fost preluată de catre Hristos de la civilizatia serpiliana Viperiana.
Această civilizatie a atacat aceasta Planetă în Lumea nr.4, în data de 26-03-0013 adică anul 13 al acelei lumi, cu misiunea de a exorciza toate fiintele care existau pe Planetă. Scopul era acela de a prelua locurile alocate în vederea mantuirii.
Religia creștină cu cele două mari ramuri și anume cea de rit ortodox și cea de rit catolic, au rolul de inrobireaservire și sclavizare religioasa pentru a putea face mai usor de manevrat aceste fiinte.
Au creat, ceea ce se numesc civilizații hristice, prin si cu care animă existențial fiintele exorcizate, făcându-le pe acestea mașini de produs suferință ( care este valuta forte a lumilor următoare) și care valuta este confiscată de catre Hristos după bunul lui plac.
Reprezentanții religiilor apartin grupărilor de civilizații agresional civilizational virtuale care sant de sase feluri, egonice, demonice, diavolesti, bestialecanaliene, monstruoase. Modul lor de gândire și manifestare sant destept, viclean, perfid, sadic.
Astia nu pot să facă bine oamenilor niciodată.
Amăgesc, mint, proclama lucruri care nu există sau nu le respectă, răspândesc informații false despre această lume și Modul real în care ar trebuii să existam. Ei ne arată diavolii și de fapt ei sant acestia. Vorbesc de îngerii dar îngerii lor se numesc diavoli.
Un inger nu o să te pună niciodată să te inchini, să te umilești, să te târăști pe jos etc deoarece ei apartin grupărilor de civilizații neagresional civilizationale virtuale.
Scris de Simion Capras (15-oct-2021).


---Marii albi care au condus BOR-ul ⛪
Lista marilor albi e următoarea și e cumplită:
– Miron Cristea, 1925-1939. Înainte sa fie patriarh a semnat un text împotriva unirii Transilvaniei cu România in care își declara obedienta fața de Budapesta. A fost pus – ca patriarh – si in poziția de prim-ministru (!!!) si a introdus atunci legislația anti-semită care a permis persecuția si holocaustul. O minunăție de om.
– Nicodim Munteanu, 1939-1948. A susținut direct mișcarea legionară.
– Justinian Marina(Patriarhul Roșu), 1948-1977 . A colaborat direct cu regimul stalinisto-comunist și a organizat distrugerea bisericii greco-catolice și preluarea prin furt, in colaborare cu comuniștii, a întregului lor patrimoniu (marii episcopi greco-catolici au fost omorâți în temnițe în perioada aceea). Un mic text scris de el, ca exemplu: „Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acționează așa cum dorește Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc, de aceea nici un creștin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. Christos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Christos este sovietic!”
– Iustin Moisescu, 1977-1986. Inițial legionar. După – preluat de comuniști – a ajuns Deputat in Marea Adunare Națională din anii 50 și “promovat” ca mare alb al BOR. Conform Comisiei Prezidențiale pentru pentru analiza dictaturii comuniste – a fost colaborator al Securității. Conform istoricilor, “avea o proasta reputație de politruc”. A fost total indiferent demolării bisericilor sau întemnițării unor mari preoți (de ex. Calciu-Dumitreasa)
– Teoctist Arpașu, 1986-2007. Membru al Mișcării legionare, a participat la Progromul din Bucuresti. După s-a asociat rapid cu Comuniștii (in 47 sinodul i-a retras rangul de arhimandrit din cauza poziției pro-comuniste). Colaborator al Securității, a stat sub aripa celuilalt securist Iustin Moisescu. Nu s-a opus demolării bisericilor. În decembrie 1989, după ce Ceaușescu a dat ordin să se tragă in oameni la Timișoara, Teoctist îi trimite scrisoare de susținere publica. A fost extrem de contestat după revoluție, s-a retras un pic dar și-a terminat mandatul, totul a fost ok.
– Din 2007 , actualul mare alb Dan Ilie Ciobotea (nume de cod Dobrescu ) ---
Sursa: Andrei Caramitru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...