vineri, 11 iunie 2021

 COMENTARIU EXISTENTIALIST.

Asa zisa înălțare a domnului.
Niciodată Hristos nu s-a înălțat în Lumea Superioară deoarece el a trait ca OM pe Satelitul Ancestralia.
O ființă are dreptul la un trup fizic ( substantial) doar o singură dată indiferent cine este și ce functie ASTRALĂ detine. Deci dacă a trait pe Satelitul Ancestralia ca si OM nu mai putea să existe și pe această planetă în trup fizic.
Mentionez faptul că personajul Issus Hristos nu există, ele fiind de fapt două personalități dinstincte, unul a trait acum aproximativ 2000 de ani în arealul Palestinei ( Issus) iar Hristos a trait acum mai bine de 50000 de ani terestri pe ANCESTRALIAAcest personaj a fost inventat de Saul din Tars, falsul apostol Pavel ca mistificare și ca un fals al religiei crestine.
Deasemenea lasă foarte mult de dorit cand pui pe acelasi nivel un conducător de LUME ( Hristos) cu oricare persoană la care te adresez cu cuvântul domn. Domn poate fi un pușcăriași,un violator etc, dar totus, chiar dacă prin implementarea la nivel de lume a celei mai nocive religii, cea creștină,nu poti sa pui egal intre Hristos si o persoană din această lume. De fapt iti bați joc de Hristos.
S-a folosit expresia de Hristos s-a înălțat, lucru care nu există.
M-am uitat la realitatea tv și am auzit atâta Hristos s-a înălțat incat am crezut că mă uit la tv Trinitas.
Cum să meargă bine lucrurile în această Țară cand tu dai în direct informații false care scad frecvența de vibratie a celor care le asimilează.
Ca și urmarile botezului crestin si a celorlalte ritualuri religioase asupra populatiei care s-au transformat, prin exorcizare, în mutanti civilizationali cu modul specific de manifestare mafiot, de clan etc.
Cum considerati că popii si religiile fac bine cand ei sant demonii, diavolii, bestiile, canaliile si monstri acestei Lumi. Ei ne arată deavolul în altă parte dar chiar ei sant animati de civilizatii diavolesti. Vă mai mirati că au inceput și la noi cu atentate.
ASTA ÎNSEAMNĂ SCHIMBARE DE DESTIN PRIN EXORCIZARE PRIN BOTEZ, CUNUNIE, MASLU, INHUMARI.
ASTA ADUCE EXPRESIA, ROB AL LUI HRISTOS DUMNEZEUL NOSTRU. Scris de Simion Capras (11-iun-2021).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...