duminică, 2 octombrie 2022



Comentariu Existentialist:

Spovedania, în cadrul religiilor creștine, este un ritual mistificator și mincinos deoarece proclamă căci în urma acestui ritual, celui care este spovedit i se vor ierta toate păcatele, lucru fals și subversiv.
Destinul Ființei Individuale Superioare ( a omului) este conceput și proiectat altfel încât el să aibă 33,33% rău existential, 33,33% bine existential și 33,33% neutru existential. Asta este valabil pentru oamenii liberi iar pentru cei inrobiti, aserviți sau sclavizati religios, partea cu rău existential este mai mare în detrimentul celorlalte și pentru că așa hotărăște Hristos.
Acel procent de rău existential, omul îl va realiza oricum și va fi supus unor încercării cum ar fi boli, necazuri,accidente, neajunsuri etc astfel ca el să producă suferință. O parte a suferinței rămâne pentru el pentru ca să aibă cu ce exista în Lumea Superioara dacă este selectat în vederea mântuirii, iar cu o parte își plătește chiria pentru că există în această Lume Medie nr.6 și că se poate dezvolta fiintial superior pentru a ajunge cat mai sus și unde își poate realiza proiectele dorite de el în orice domeniu.
Deci PACATE nu există, în primul rand, iar în al doilea rand nimic nu se iartă fără să plătești tu sau în unele cazuri și altcineva, iar aceste plăti se fac prin suferință deoarece aceasta este valuta forte a lumilor următoare deoarece acolo nu mai există aur, valută ,etc.
Inclusiv Conducătorul Suprem al Planetei dacă greșește ceva trebuie să plătească ierarhiilor Superioare Lui. Închipuiți-vă, cine ar putea plăti dacă la un moment dat fac cerere de iertare 1000000000 de persoane. Cine eliberează acele fonduri? Nu există asa ceva. Toți plătesc mai devreme sau mai târziu prin rău existential aplicat asupra lor.
Acel procent de 33,33% de rău existential în cazul robilor lui Hristos poate merge și până la 95 % din viata existențială a unui om. Aceștia sant cei imobilizați la pat sau cei într-un scaun cu rotile, de la care Hristos a confiscat toată suferinta lor bagand-o în conturile lui personale în baza faptului că este rob de al sau. Uitați-vă la Mihai Nesu, fostul fotbalist.
Ritualul spovedaniei împreună cu celelalte ritualuri religioase au de fapt rolul de a exorciza fiintele si de a trece sub animarea existențială a civilizatiilor Hristice în vederea îmbogățirii acestuia prin confiscarea fondurilor existentiale ale fiintelor, acesta trezindu-se în imposibilitatea de a există în Lumea Superioara deoarece nu are cu ce să meargă acolo. Dacă ai fonduri existentiale adunate în această lume te duci iar dacă nu ai vei fi anihilat fiintial. Nu interesează pe nimeni în cine ai crezut și ce religie ai practicat. Ai avut tot timpul sansa de a te trezi și de a vedea realitatea existențială. Marea majoritate a divorțurilor tinerilor survin după ceremonia cununiei religioase deoarece dacă unul dintre tineri este exorcizat la civilizațiile hristice și celalat nu, atunci va rezulta un Război civilizational între cei doi tineri care se va manifesta prin certuri, neînțelegeri ,etc.ceea ce va duce la divorțul celor doai. Majoritatea divorturilor au la baza apartenența la Civilizații diferite a celor doi tineri. Scris de Simion Capras(2-oct-2022).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...