sâmbătă, 25 iunie 2022

Comentariu existentialist:

Această Unire este un drept câștigat de reprezentanții Patriei România în cadrul Competiției Civilizationale care a avut loc între anii 2008-2012 prin reprezentanții MIȘCĂRII ASTRALE ROMÂNIA ALTRUISTA și ÎNȚELEAPTĂ care a fost creată de Gruparea de Civilizații Neagresional Civilizationale Virtuale pentru câștigarea unor drepturi la care eram împiedicați să ajungem.
Domnule Medvedev, mai bine ați face public identitatea celui căruia vă adresați cu numele de Vladimir Putin, deoarece adevăratul Putin a părăsit această Planetă imediat după anunțul Ierarhiilor Astrale abilitate că , Competiția Civilizationala Hrist-Antihrist a avut ca și câștigător Antihristul în persoana lui IOAN LORIN FORTUNA, iar ca reprezentant al lui Hristos pe fostul colonel de securitate Vladimir Putin. Cu acordul sau fără acordul vostru TARA ALEASĂ INAINTE-MERGATOARE VA FI IARĂȘI MARE DAR POATE ȘI MAI MARE ȘI MAI PUTERNICĂ DECAT A FOST VREODATĂ. Scris de Simion Capras(25-iun-2022).


Amenințările lui Medvedev: ”Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu este posibilă în mod direct, ci prin crearea noii Românii Mari”/ „Consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”


Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu este posibilă în mod direct, ci prin crearea „noii Românii Mari”, pretinde vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de TASS.

„Republica Moldova a intrat în lunga coadă pentru aderarea la UE, întinsă pe parcursul a zeci de ani. Drum bun! Dar [ei] vor este mai repede! Prin urmare, există o altă cale de a obține aderarea la UE: crearea unei noi Românii Mari”, a declarat Medvedev, pe canalul său de Telegram, răspunzând la o întrebare cu privire la cât de repede ar putea adera Moldova la blocul comunitar.

El a menționat că „politicienii români dansează politic în jurul Moldovei” de mult timp. Astăzi, acest lucru se întâmplă la propriu, amintește politicianul rus.

„Prima ședință comună a parlamentelor moldovean și român a fost finalizată prin faptul că legislatorii au dansat ținându-se de mână. A părut destul de amuzant. Cu toate acestea, consecințele pot fi mult mai puțin amuzante”, a spus Medvedev.

Sursa foto: Kremlin.ru via Wikimedia Commons

articol preluat g4media.ro



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...