miercuri, 28 aprilie 2021

Comentariu Existentialist:

Acest Papa( Ioan Paul al 2-lea ) considera acest areal(Romania ) ca fiind ,gradina maicii domnului. Nu exista asa cevaTerros care este conducatorul acestei planete ,ceea ce se cheama generic Dumnezeu, provine de pe planeta Ancestralia din cadrul poporului grec. Tatal lui se numeste Savaotos iar mama lui se numeste Marianii. Mai are doi fii ,Hristos cu partenera existentiala Maria, si Lucifer cu partenera Pandora iar pe fiul lor il cheama Mamona. Deci acest pamant nu a fost si nu este gradina maicii domnului. Aceasta expresie ,insa, poate fi interpretata astfel. Primul OM al acestei Lumi medii nr. sase a fost adus din cadrul CIVILIZATIEI CREATOARE ABSOLUTE CONDUCATOARE si lasat in arealul Muntilor Bucegi. Acesta s-a numit MOSUL iar partenera existentiala s-a numit BABA. Acesta a fost primul OM SFINX al acestor meleaguri si ca simbolistica este atesta cu prezenta SFINXULUI si cu PIETRELE BABELOR. In a doua era zodiacala ,adica a doua mie de ani ,OMUL SFINX al acestor teritorii s-a numit BACIU si a trait in Dobrogea. Ca simbolistica este reprezentat de cele doua statuete ale Ganditorului de la Hamangia. In aceasta era zodizcala nr. 9 OMUL SFINX a fost IOAN LORIN FORTUNA. In ceea ce priveste Sfinxul din Egipt acesta a fost inchina lui MENES care a fost omul OMUL SFINX al erei zodiacale nr. Trei. Toate informatiile sunt specifice unei ere zodiacale ,si care sant obligatoriu de implementat si de cunoscut de catre oameni sant transmise OMULUI SFINX si OMULUI SOIM al fiecarei ere zodiacale. Daca acest lucru nu era posibil acea lume este distrusa. De ce nu au primit aceste informatii Papa Francisc ,Dalai Lamas, Daniel Ciubotea ,Basescu, Angela Merkel ,e.t.c. ? Scris de Simion Capras. (2-iun- 2019).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...