Te jelesc Basarabie străbună !

Basarabie iubită, mi-e rușine, e-atât de târziu,

Azi îmi calc pe inimă și încerc să-ți scriu...

As vrea să știi, că frați tăi, românii, deci și eu,

I-am scris mereu, mereu, chiar lui Dumnezeu...

I-am spus că îți este frig și îți e noapte,

Că te-ai săturat de-atâta ger și moarte...

I-am spus că ai sufletul trist și înghețat,

Că, ani de zile te-au bătut, te-au întemenințat,

Că au încercat să îți ia portul, limba, graiul,

Să îți ia credința, că ți-au ocupat plaiul,

Ani de zile, ti-au interzis să scrii în grafia latină,

Graiul strămoșilor, l-au numit ,,limba străină"!

Ți-au închis școlile, totul pentru a te-nfrânge,

Dar limba, sufletul românesc, n-au putut învinge!

Iubirea pentru tine, Basarabie, a fost, va fi,

Rămâne, am dăltuit-o-n inima, conștiință și în lut,

Nu te-am putut îmbrățișa, când am dorit, cât am fi vrut...

Infamii, prin trădare și hoție, te-au smuls din mama Românie!

Iubirea, lutul lângă trup mereu va strânge,

Că-i plămădit din lacrimi, țărână și sânge!

Oropsită țară-am fost, ani mulți bătuți de soartă,

Pentru ei, Romania, a fost mereu o simplă hartă!

Cu oameni simpli, iubitori de glie și supuși,

Ne-au jefuit pe rând: otomani, habsburgi ori ruși,

Durerea nu e că le-am plătit, secole, tribut,

Ne-au impus o graniță infamă peste Prut!

Azi, în anul două mii douăzeci și doi,

Ne-a îngropat pe toții globalismul în noroi!

Nu știm, Basarabie, când te vom aduce înapoi...

Iar Europa, vestul parșiv, a ajuns ultimul gunoi!

Din Basarabia se aude glas greu de clopot,

Caii voievozilor cum vin la luptă-n tropot!

Stejarii cu rădăcinile-n granit suntem și vom fi,

Stejari rămânem și în picioare vom muri!

Basarabia e-n suflet, Basarabia în veci va fi,

Atâta timp cât vântul bate și cât timp se nasc copii!

Basarabia e-n sânge, Basarabia e-n noi,

Vom lupta până la capăt s-o aducem înapoi!

Fă, Doamne, o minune, închide-ne o veche rană!

Adu Basarabia smulsă, adu-o lângă țara mamă!

Constantin Popescu

05.11.2022

Chișinău- Basarsbia