sâmbătă, 21 ianuarie 2023

 



STATUL DEMOCRATIC--MERITOCRATIC--REPUBLICAN--PRINCIPATORIAL


1. Definirea Statului Democratic

Statul Democratic (St-Dem) este: Statul in care organele de conducere la nivel: statal, respectiv la nivel: districtual, respectiv la nivel: localitational, se aleg in cadrul unor alegeri libere si corecte (numite: alegeri electorale, de catre persoanele cu drept de vot (numite: alegatori/electori), din cadrul acelui Stat, care alcatuiesc, impreuna, o Categorie populationala, numita: Electorat, si care, in functie de tipul de alegeri electorale (exemplu: la nivel: statal, respectiv la nivel: districtual, respectiv la nivel: localitational), prevazute a se organiza in acel Stat, se diferentiaza in: Electorat statal, respectiv: Electorat districtual, respectiv: Electorat localitational. Referitor la relatia dintre Electoratele de niveluri diferite, se precizeaza ca: Electoratul statal (ca: multime de alegatori/electori) include (ca: submultimi de alegatori/electori) Electoratele aferente districtelor, de acelasi nivel ierarhic (in cazul in care exista mai multe tipuri de districte, de nivele ierarhice diferite, componente al respectivului Stat, exemple: provincie; regiune; judet; raion; sector, s.a), iar Electoratul districtual (ca: multime de alegatori/electori) include (ca: submultimi de alegatori/electori) eventualele Electorate de nivel districtual imediat inferior, si tot asa (daca este cazul), pina la districtul de nivelul districtual cel mai mic, care (ca: multime de alegatori/electori) include (ca: submultimi de alegatori/electori) Electoratele localitationale aferente localitatilor incluse, teritorial, in cadrul respectivului district teritorial.

Deoarece: Populatia statala, respectiv: Populatia districtuala, respectiv: Populatia  localitationala sunt permanent fluctuante, atit ca numar, cat si ca situatie personala (exemple: conferirea dreptului de a alege, in cadrul alegerilor electorale, adica dreptul de a fi: elector, prin implinirea virstei de majorat, respectiv: restringerea unor drepturi, intre care si dreptul de a alege, datorita degradarii fiintial-superioare, in mod specific maladiv-psihic, respectiv: datorita aplicarii unei pedepse justitiare, privative de dreptul de a alege), intr-un St-Dem trebuie sa existe o institutie de Stat al carei rol sa fie acela de a consemna schimbarile, de tip specific electoral, survenite, in timp, in evolutia-existentiala a membrilor componenti ai Electoratului statal, respectiv ai Electoratelor districtuale, respectiv ai Electoratelor localitationale. 

Institutia in cauza trebuie sa efectueze, in mod periodic, precum si in functie de caz (exemplu: in contextul in care se organizeaza alegeri electorale, anticipate, in cadrul unor districte, respectiv in cadrul unor localitati, respectiv doar in cadrul unor circumscriptii electorale), actualizarea evidentei Electoratelor aferente tipurilor de alegeri electorale care urmeaza a se desfasura, in programul periodic-electoral-ordinar (legalizat ca atare), sau in regimul electoral-extraordinar, prilejuit de organizarea unor alegeri electorale anticipate, sau de organizarea Referendumului statal, respectiv a Referendumului districtual, respectiv a Referendumului localitational. In Romania, institutia oficiala care include, in atributiile sale, obligatia de a actualiza, periodic, situatia personala-electorala a membrilor componenti ai Electoratului statal, respectiv ai Electoratului districtual, respectiv ai Electoratului localitational, este institutia numita: Autoritatea Electorala Permanenta (Aut-Elect-Perm).


2. Tipuri de clasificari utilizate in cadrul ideologiei Statului Democratic (St-Dem)

In ideologia aferenta St-Dem, in functie de criteriul de clasificare luat in considerare, se utilizeaza mai multe tipuri de clasificari si anume:

 - in functie de: tipul cantitativ al democratiei utilizate:

- St-Dem bazate pe democratie de tip: participativ, in care: hotaririle apreciate ca fiind deosebit de importante, la nivel: statal, respectiv la nivel: districtual, respectiv la nivel: localitational, se adopta prin Referendum la nivelul aferent (exemplu: in Statul: Elvetia);

- St-Dem bazate pe democratie de tip: reprezentativ, in care doar: hotaririle apreciate ca fiind de foarte mare importanta, la nivel: statal, respectiv la nivel: districtual, respectiv la nivel: localitational, se adopta, prin Referendum, la nivelul aferent, pe cand celelalte tipuri de hotariri se adopta (in functie de caz) de catre: organele/institutiile conducatoare, alese la nivel de: membri componenti, in calitate de: reprezentanti ai elecoratelor aferente, respectiv de catre: conducatorii alesi, in cadrul alegerilor electorale, la nivelul:

 aferent (exemplu: din nenorocire pentru: Romania- situatia care ne-a "handicapat"Statul, la nivel constitutional, cu consecinte societale dezastruoase, datorate coruptiei si, mai ales, mafiotismului politruc, la care s-au pretat, pentru a se imbogati rapid, chiar si cu orice pret, multi dintre reprezentantii si conducatorii alesi electoral, in perioada post-revolutionara, in sensul ca Poporul Roman, care, conform Constitutiei actuale, detine, in exclusivitate, dreptul de a exercita, la nivel maxim: Suveranitatea nationala, ca Putere Suprema in Stat, a fost, in mod deliberat- subversiv, privat de dreptul de a hotari, prin Referendum, cu privire la multe probleme de mare importanta, in care hotaririle au fost luate de anumiti conducatori, in calitate de reprezentanti alesi, si nu direct de catre Poporul Roman, exemplu: transferul de proprietate a Tezaurului evacuat la Moscova, care a fost transferat cu complicitatea ministrului de externe: Mihai Razvan Ungureanu, din proprietatea Poporului Roman, in proprietatea Casei Regale si mostenit de ex-regele Mihai; clasarea “Dosarului Revolutiei”, efectuata de catre Procurorul general: Tiberiu Nitu, in conditiile in care adevarul asupra modului in care s-a confiscat RRD-1989, a ramas neelucidat si mistificat, iar marii criminali militari si complicii lor civili, intre care, mai ales, cei au organizat si declansat complotul criminal, la nivel societal, numit: “Atacul teroristilor”, au ramas necunoscuti, nejudecati si nepedepsiti corespunzator crimelor societale pe care le-au comis, iar in multe cazuri hotaririle respective au fost chiar oficial secretizate, dupa ce au fost adoptate, tot de catre reprezentanti lesi, exemplu: contractul de concesionare a zacamintului petrolier, romanesc, din subsolul subsolul Marii Negre, incheiat de catre Prim-ministrul Calin Popescu Tariceanu, si inca multe altele );

- in functie de: tipul calitativ al democratiei utilizate:

       - St-Dem bazate pe democratie egalitara (de tip: 1 elector=1 vot);

      - St-Dem bazate pe democratie cenzitara (de tip: 1 elector= n voturi, cu n>sau=1);

- in functie de: tipul de cenzitare utilizat:

      - St-Dem bazate pe: democratie cenzitara specific-plutocratica (adica: pe averea detinuta de: elector, la nivel individual); 

     - St-Dem bazate pe: democratie cenzitara specific aristocrativ-nobiliara, recunoscuta, ca atare, la nivel oficial (exemplu: in cadrul Statului monarhist- constitutional englez, Parlamentul este alcatuit din 2 Camere: Camera Lorzilor, pentru care pot candida, in alegerile electorale aferente, numai candidati care detin un titlu nobiliar, recunoscut oficial, ca atare, respectiv: Camera Comunelor- pentru care pot candida persoane care nu detin un titlu nobilar, recunoscut oficial. 

      - St-Dem bazate pe: democratie cenzitara specific-meritocratica (adica: patriotica, morala, civica, politica, precum si de alte feluri, tipic-colective, la nivel social si, mai ales, la nivel societal;

 - in functie de: modul in care sunt alesi, sau desemnati (in functie de caz) anumiti conducatori ai Statului:

      - St-Dem autentice - in care toti conducatorii institutiilor de exercitare a Puterii in Stat, la nivel: statal, respectiv: toti membrii componenti ai organelor institutionale de exercitare a Puterii in Stat, la nivel: statal, respectiv la nivel: districtual, respectiv la nivel: localitational, sunt alesi, numai in mod: direct, in cadrul unor alegeri electorle, corect realizate;

     - St-Dem neautentice – in care nu sunt respectate toate conditiile enuntate la punctul anterior, in sensul ca: anumiti conducatori de institutii de exercitare a Puterii in Stat nu sunt alesi, exclusiv, in mod direct, de catre Electoratul aferent, ci (in functie de caz) sunt alesi in mod: indirect, adica: de catre membrii componenti ai unui organ institutional de exercitare a unui tip de Putere in Stat (exemple, in Romania: Presedintii celor 2 Camere ale Parlamentului, respectiv: Presedintele Parlamentului, respectiv: Avocatul Poporului, respectiv: viceprimarii localitationali, care, insa, la rindul lor, au fost alesi, in prealabil, de catre Electoratul aferent, ca: membri componenti ai aceluiasi organ/institutie de Putere);

    - St-Dem in care Conducatorul Suprem (Cond-Sup), care detine si exercita, la nivel statal-suprem, in functie de caz: Puterea Suprema (Puter-Sup) in Stat, sau: Suveranitatea statala/nationala (in functie de caz, adica daca St-Dem este si: Stat Suveran, respectiv si: National), este desemnat pentru o durata temporala nelimitata, in principiu, decat de detinerea capacitatii sale de a exercita, in mod deplin, respectiva functie suprema de conducere (exemple: Monarh- in cazul monarhiei dinastice, constitutionale, respectiv: Principe- ales pe o durata nedeterminata, in cadrul unui Principat, nedinastic, constitutional);

- in functie de: institutia sau conducatorul care detine si exercita, in mod deplin, Puter-Sup in Stat:

     - St-Dem Presedintial (in care Puter-Sup, in Stat, este detinuta si exercitata, deplin, de catre: Presedintele statal;

      - St-Dem Guvernatorial (in care Puter-Sup, in Stat, este detinuta si exercitata, deplin, de catre: Guvernul statal);

      - St-Dem Monarhist (in care Puter-Sup, in Stat, este detinuta si exercitata, deplin, de catre: Monarhul statal);

      - St-Dem Principatorial (in care Puter-Sup, in Stat, este detinuta si exercitata, deplin, de catre: Principele statal); 

- in functie de modul in care este respectat: Principiul Separarii si Echilibrului Puterilor principale in Stat (stabilite, ca atare, la nivel constitutional), care, in cadrul Constitutiei actuale a Romaniei sunt enuntate a fi: Puterea Legislativa (alcatuita din: Parlament, Consilii Districtual-Judetene si Consilii Localitationale), respectiv: Puterea Executiva ( alcatuita din: Guvern statal, respectiv: partea executiva a Consiliilor Districtual-Judetene, respectiv: partea executiva a Consiliilor Localitationale si Primarii Localitationale) si Puterea Judecatoreasca (alcatuita din: Judecatorii Localitationale, respectiv:Tribunale Districtual-Judetene, respectiv: Curti de Apel Districtual-Regionale si respectiv: Inalta Curte de Casatie si Justitie):

    - St-Dem cu separarea si echilibrarea totala a principalelor Puteri in Stat (definite ca atare, la nivel constitutional), in cadrul caror Puteri nu sunt acceptate imixtiuni ale unei Puteri principale in cadrul altei/altor Puteri principale in Stat;

    - St-Dem cu separarea partiala a principalelor Puteri in Stat, in cadrul caror Puteri sunt acceptate (chiar si la nivel constitutional, cum, din nenorocire este si cazul Statului Romania) imixtiuni ale unei Puteri principale in Stat, in cadrul altei/altor Puteri principale, in Stat, cu consecinte deosebit de grave, datorita carora, intre altele: Legislarea si Justitia au degenerat, in masura determinanta si deosebit de grava, prin politizare excesiva si subversiva, adica prin:Legislare deliberat-subversiva si , ca atare: samavolnica), respectiv prin subminarea Justitiei pina la inlocuirea Justitiei cu Injustitia, la nivelul justitierii marilor infractiuni, comise la nivel societal, transformind-se, astfel, din: Legislare, respectiv Justitiere, juridica (adica: “de drept”), in: Legislare, respectiv in: Justitiere, politica (adica: “de nedrept”), desi , in Romania, exista doar instante juridice, nu si: instante politice, situatie in care infractorii politici: individuali (“politruci”), respectiv: colectivi (“partide politruciste”) , nu pot fi trasi la: raspundere juridica, pentru infractiunile politice pe care le comit; (alte exemple de imixtiuni: membrii Guvernului pot fi si parlamentari; respectiv: viceprimarii pot fi si Consilieri Localitationali; respectiv: Presedintii si Vicepresedintii de Consilii Judetene conduc si activitatea executiva a partii executive a Consiliilor Judetene; respectiv: magistratii pot fi, din punct de vedere legal, si membri ai unor organizatii masonice s.a);

- in functie de: activitatea practicata, in mod ocult si subversiv, de catre grupari de interese subversive, in scopul, opresarii, represarii si chiar distrugerii, prin jefuire sistematica, practicata chiar prin intermediul unor conducatori mafioti si inalt- tradatori, precum si prin intermediul unor institutii de ordine, aparare, protectie informativa si transmisiuni speciale degradate si transformate in agenturi aflate sub 5 influenta unor puteri externe, ostile Romaniei, de tip subversiv-religios, subversiv- masonic, subversiv-corporatist, dar mai ales: subversiv si distructiv-imperialist, care au actionat, atit in trecutul recent, cat si in prezent, la nivel intern, prin intermediul unor "cozi de topor", autohtone, de care dispun ca de niste: “slugi” obediente, ( dispretuitoare si chiar inalt-tradatoare fata de acea parte a locuitorilor Statului Romania, care considera si apreciaza Romania ca pe o Patrie, fata de care sunt: patrioti autentici, si nu doar ca pe: o Tara de tranzit, spre alte Tari, de tip:”ubi bene ibi Patria”) vizand, in cadrul asa numitei:"noua ordine mondiala", inclusiv: dezmembrarea statala a Romaniei, precum si: destructurarea Etniei Romane, ca Etnie principala, fondatoare statal;

      - St-Dem autentic de drept, adica: Stat care este nesubversiv, neopresiv si nedistructiv, insusi asupra sa; 

      - St-Dem neautentic de drept, adica: Stat care este subversiv, opresiv si distructiv, insusi asupra sa, putind ajunge chiarla stadiul de: Stat de nedrept (exemplu: Statul Romania, care a degenerat si este, inclusiv in prezent, un Stat degenerat, fata de care, insa, anumiti reprezentanti, oficiali, ai sai, declara ca este un: Stat de drept autentic, in situatia in care, din nenorocire, Romania este, de fapt, un: Stat de nedrept, de tip subversiv, masonizat si mafiotizat, si opresiv asupra propriei Populatii statale, adica un: Stat "capturat", la nivelul principalelor institutii de Stat, in mod agentural-acoperit si jandarmeresc-abuziv, datorita unei legislatii in mare parte nelegitime si chiar neconstitutionale (exemple: influenta determinanta a partidelor politice, subversiv-masonizate si mafiotizate, precum si a unor institutii oficiale de justitie, de ordine, de paza, de protectie informativa si de transmisiuni speciale (care au degenerat in: agenturi subversive, opresive agresive si chiar represive) asupra membrilor autentici ai Societatii civile, in special, dar si impotriva Categoriilor populationale care nu sunt arondate, in mod specific clientelar, Categoriilor de conducatori subversivi si executantilor obedienti ai acestora, in scopul mentinerii, si exercitarii determinante a influentei lor si chiar a controlului asupra institutiilor principale de Putere a Statului, astfel incat Puterea in Stat sa fie exercitata, cu prioritate, in folosul prioritar al structurilor subversiv-institutionale, enuntate anterior, precum si in folosul unor State imperialiste, unor Corporatii internationale, unor Organizatii masonice internationale, unor intreprinderi internationale, sau unor banci internationale s.a);

- precum si: alte tipuri de clasificari, in functie de caz (exemple: daca St-Dem mai este si: Suveran; Independent; Unitar; Federal; Indivizibil; National; Social; Laic/Secular s.a).


 3. Statul Democratic-Meritocratic

Statul Democratic Meritocratic (St-Dem-Merit) se deosebeste de Statul Democratic ordinar (St-Dem-Ord) prin: 2 conditii, fundamentale, impuse, una alegatorilor si cealalta candidatilor la alegeri. Conditia impusa alegatorilor/electorilor este aceea ca alegatorii/electorii care compun Electoratul nu sunt considerati, la nivel oficial, ca fiind egali, intre ei, ca: valoare electorala, ci: sunt considerati a fi diferentiati, la alegerile electorale, prin valoarea electorala pe care o au la data in care se desfasoara respectivele alegeri electorale, la care participa in calitate de: alegatori/electori. Valoarea electorala a unui elector se impune, inclusiv ca un: parametru de apreciere calitativa a alegerilor electorale (deci si a tipului de democratie), pentru a motiva, sau chiar a justifica (in functie de caz) multiplele deficiente manifestate in practica electorala, in cazul, aproape general, ca utilizare, in care: democratismul electoral ordinar (utilizat in marea majoritate a St-Dem) se defineste prin: egalitarism electoral (in sensul ca: 1 elector = 1 vot), precum si la analiza si compararea, intre ele, a diferitelor sisteme electorale, inclusiv pentru a explica si anumite deficiente, manifestate in cadrul alegerilor electorale, referitoare, pe de o parte, la calitatea alesilor, sau, pe de alta parte, referitoare la calitatea alegatorilor.

Pentru orice persoana normala, din punct de vedere intelectual, introducerea si mentinerea in sistemul electoral a egalitarismul electoral, referitor la aplicarea sistemului de vot democratic-ordinar (adica: 1 elector= 1 vot), constituie, de fapt (in functie de caz), nu doar o anarhie, ci si o prostie, respectiv o imbecilitate, sau chiar o idiotenie, care, daca exista, trebuie corectata, cat mai urgent, printr-o informare adecvata a Electoratului (mai ales referitoare la consecintele, catastrofale, asupra evolutiei, la nivel societal, a Statului in cauza, consecinte care, din nenorocire, caracterizeaza inclusiv Statul Romania), care, daca persista o durata temporala mai indelungata, apreciez ca trebuie inlaturate chiar cu riscul de a se ajunge la o forma de protest violenta (adica prin: lovitura de Stat; revolta; rascoala; sau chiar revolutie, in functie de caz). 

Pentru a se intelege corect si, mai ales, deplin, cele afirmate anterior, se poate compara, situatia electorala in cauza, cu remunerarea salariatilor unei intreprinderi, in care s-ar ajunge sa se renunte la remunerarea meritocratica (in functie de importanta aportului activitational al fiecarei categorii salariate, din intreprindere, de la conducatori, la executanti, respectiv la personalul de intretinere, curatenie si paza), in favoarea remunerarii egalitariste, potrivit sintagmei demagogic-populiste: "de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa nevoi", in care o familie nu doar ca n-a reusit, dar nici macar nu este preocupata sa-si asigure, in cadrul sau familial, existenta unor reprezentanti de valoare intelectuala, respectiv profesionala, respectiv morala ridicata (pentru a-si afirma si  consolida, in acest mod, specific familial-meritocratic, pozitia, la nivel social si mai ales la nivel societal), dar incearca sa compenseze acest handicap prin a procrea multi copii si a-si spori, astfel, veniturile, mai ales din alocatiile pentru copii, fara sa aiba in vedere si complicatiile, precum si dezavantajele familiale care pot aparea, in timp, prin recurgerea, exagerata, la practicarea metodelor de sporire a veniturilor familiale, pe cai specific cantitative, in detrimentul recurgerii la metode specific calitative.

Utilizarea sistemului de vot democratic-ordinar poate degrada, din punct de vedere calitativ, pina la compromitere, valoarea electorala a alegerilor (cum, din nenorocire, se intimpla si in Romania, precum si in Republica Moldova), din mai multe cauze, care au, insa, in comun, faptul ca valoarea electorala, depinde, in mod determinant, nu de Categoria electorilor autentic-elitisti, din punct de vedere moral si intelectual, ci de Categoria electorilor-ordinari si mai ales de Categoria electorilor specific clientelari, aferenti partidelor politice ocult-masonizate, subversiv si acoperit-agenturate precum si, mai ales, mafiotizate, respectiv si din Categoria "prostilor-electorali", alcatuita din electori usor manipulabili, prin demagogie, prin religii subversive, prin "pomeni-elecorale", precum si prin alte tipuri, similare, de metode. Nenorocirile care s-a abatut asupra Romaniei, respectiv asupra Republicii Moldova, dar si asupra multor alte State, est-europene, in perioada post-revolutionara (incepind cu anii 1989/1990), se explica, intr-o masura determinanta, prin degradarea Statului pe care lau dorit a deveni: de drept, la nivel constitutional, precum si: autentic-democratic, dar care a degenerat: in Stat de fapt, anarhic/anarhist, sau chiar: anarhist-subversiv, tocmai datorita introducerii egalitarismului-electoral, care acorda atit pentru valoarea electorala, cat si pentru non-valoarea electorala, sau chiar pentru contra-valoarea electorala , aceeasi importanta, la nivel de elector (manifestata prin acordarea unui singur vot), in toate cazurile, fara a tine seama ca, prin insasi specificul sau: non-valoarea, respectiv chiar: contra-valoarea, electorala, minimalizta, insa, doar ca: non-valoare ordinara, dar nu si: subversiva si chiar: agresional-distructiva, la nivel social si, mai ales, la nivel societal, sunt cu mult mai numeroase, ca numar de reprezentare fiintial-superioara, comparativ cu valoarea electorala autentica, si mai ales cu valoarea electorala autentic-elitista. 

Protejarea de efectele degradante, la care este supusa valoarea unor alegeri electorale, de catre prestatia electorala a unor electori din Categoriile poulationale: degradate-moral, respectiv: inapoiate-intelectual, enuntate anterior, nu se poate realiza decat prin meritocratizare, specific electorala, implementata, la nivel societal, prin: conferirea dreptului la votul multiplu, acordat electorilor meritocratici, la nivel moral si activitational, caracteristic social si, mai ales, societal, dovedibil prin: fapte verificabile, respectiv prin: acte probatorii, corespunzatoare, emise si conferite oficial, electorilor meritocratici, selectati conform unor criterii de selectie, stabilite si aplicate, oficial, prin chiar legislatia electorala, de catre o institutie oficiala, abilitata in acest scop, care, in  Romania, este: Autoritatea Electorala Permanenta.

Un exemplu de mod de aplicare a dreptului caracteristic meritocratic si specific electoral ar putea consta in: clasificarea electorilor apreciati, oficial, ca fiind meritocraticielectoral, in cadrul a 10 categorii electoriale, departajate, ca voturi-meritocratice acordate, din 10, in 10 (de la: 10 voturi-meritocratice, pina la: 100 voturi-meritocratice), acordate (in functie de caz) electorilor meritocratici, comparativ cu 1 vot, acordat electorilor ordinari (nemeritocratici). Introducerea votului meritocratic, pe linga ameliorarea corespunzatoare a calitatiielectorale, ar constitui si un imbold cu efecte deosebit de benefice asupra electorilor de a evolua, in mod constient si adecvat motivat, in scopul sporirii, pe aceasta cale, specific electorala, a prestigiului lor, la nivel social, respectiv la nivel societal, ca o valoare caracteristic sociala, respectiv societala (in functie de caz), adaugata valorii lor personale. Referitor la selectia candidatilor electorali, in mod specific meritocratic, aceasta selectie apreciem ca poate si trebuie sa fie facuta in prealabil depunerii candidaturii electorale, pentru a anumita functie publica, ocupabila numai pe cale electorala, prin depunerea, din timp,cu o perioada temporala stabilita, oficial, inainte de data programata pentru desfasurarea alegerile electorale, la: Autoritatea Electorala Permanenta, a (cate) unui: dosar de candidat electoral, pentru una sau (in functie de caz) pentru mai multe functii, ocupabile in mod specific electoral, urmind ca respectiva institutie, in colaborare eventual cu o institutie abilitata a efectua si o verificare, din punct de vedere moral, a candidatilor electorali (exemple: Consiliu Moral Statal, respectiv: Consiliu Moral Districtual, respectiv: Consliu Moral Localitational), care sa preia (in functie de nivelul candidaturii), ca institutii specifice, abilitate, verificarea morala a candidatilor electorali, in contextul in care actualul Parlament, din Institutie de putere principala in Stat, va fi transformat in institutie de prestari de servicii legislative, fara a mai avea nivelul si atributiile de institutie de putere principala, in Stat, pe care il are in actuala Constitutie statala, dupa ce a dovedit, deplin, nu doar ca nu este in stare, ci si ca este chiar deosebit de periculos sa i se incredinteze o asemenea functie si respectiv putere, in Stat.

Astfel, in organizarea statala expusa anterior, o persoana care doreste sa candideze electoral pentru a ocupa si exercita o functie publica, sau mai multe, ocupabile numai in mod electoral (dar, bineinteles, nu simultan, ci in functie de caz, adica de felul respectivei candidaturi electorale), va fi verificata, inclusiv concret-faptic, atit din punct de vedere al pregatirii profesionale, cat si morale, de care dispune, dovedibil prin realizari efective, avute pina la data depunerii dosarului de candidat electoral, si nu doar din punct de vedere potential-profesional, respectiv potential-moral. 


4. Statul Democratic-Meritocratic-Republican

Desi specificul Statului-Democratic-Meritocratic (St-Dem-Merit) poate fi aplicat, in mod corespunzator adaptat, inclusiv in cazul St-Dem-Monarhist, dat fiind ca Statul Romania este prevazut, la nivel constitutional, a fi un: Stat republican, iar optiunea republicana este declarata, tot la nivel constitutional, ca: nerevizuibila, in cadrul unei posibile revizuiri constitutionale (caz in care schimbarea optiunii republicane nu se poate efectua prin revizuire constitutionala, ci doar prin modificare constitutionala, ce poate fi efectuata prin conditii considerabil mai restrictive, comparativ cu revizuirea), aceasta lucrare se va referi, in continuare, exclusiv la Statul Democratic-Meritocratic-Republican (St-Dem-Merit-Rep). St-Dem-Merit-Rep este un St-Dem-Merit in care tipul de Stat este caracteristic republican, adica: Cond-Sup al Statului este Presedintele statal, cu un mandat temporallimitat, ales de catre Electoratul statal, in cadrul alegerilor electorale presedintiale (numite in Constitutia Romaniei, in mod impropriu: Prezidentiale), mandat presedintial care poate fi reinoit, de regula, insa, tot de un numar limitat de ori, consecutiv sau neconsecutiv. Un St-Dem- Merit-Rep, poate fi, insa, si un Stat-Dem-Merit, in care Presedintele statal este ales in mod democratic, pentru un mandat presedintial nelimitat-temporal decat de capacitatea presedintelui de a exercita functia presedintiala in mod optim, urmind ca daca aceasta conditie nu mai este indeplinita, din diferite conditii (exemple: demisie, imbolnavire, deces, destituire din functie s.a), abia atunci sa fie organizata o noua alegere, pentru un nou Presedinte. 

In cazul in care mandatul presedintial nu este limitat, temporal, decat de conditia de exercitare optima a functiei presedintiale, tipul de conducator respectiv nu mai este numit, de regula: Presedinte, ci: Principe sau: Domnitor (exemplu: Alexandru Ioan Cuza), dar numai in cazul in care succesiunea in indeplinirea functiei de conducere respectiva se face in mod autentic-democratic, adica: nu prin instituirea unei dinastii (exemplu: transformarea din Principe, in Rege, a lui Carol I), prin lovitura se Stat (exemplu: lovitura de Stat, de tip: complot subversiv-masonic, prin care Principele Alexandru Ioan Cuza a fost inlocuit, in mod provizoriu, cu o “Locotenenta Domneasca”, alcatuita din 3 complotisti), sau prin alte proceduri, similare. In contextul celor expuse anterior, semnalam ca: datorita Constitutiei actuale, Statul Romania este un soi de St-Dem, de tip: surogat, numit popular prin apelativul: "strutocamila", in care: Conducatorul principal, ca institutie, este: Parlamentul, dar ca persoana este: Presedintele statal, care este ales, in mod direct, de catre Electoratul statal, in timp ce Presedintele Parlamentului (care este si : Presedinte al Senatului Parlamentului), este ales in mod indirect, de catre membrii componenti (parlamentari) ai celor 2 Camere, componente ale Parlamentului, context care situeaza si reduce, de fapt, legitimitatea Parlamentului, ca importanta, sub legitimitatea Presedintelui statal.

In acelasi context, mai semnalez ca: din punct de vedere constitutional, actualul Parlament, bicameral, cu peste 550 parlamentari, a fost ales in mod samavolnic, prin: uzurpare de Suveranitate nationala, situatie care, din punct de vedere constitutional, poate fi apreciata, de catre o viitoare alta garnitura de conductori statali, ca fiind: lovitura de Stat, comisa de catre fosta Coalitie politica: Uniunea Social Liberala, cu complicitatea fostului Presedinte statal: Traian Basescu, deoarece nu s-a respectat hotarirea referendara care a constituit exercitarea, constitutionala, a Suveranitatii Nationale, de catre Poporul Roman, de a se transforma Parlamentul bicameral in Parlament unicameral, cu maxim 300 parlamentari. 


5. Statul Democratic-Republican-Principatorial (St-Dem-Rep-Princip)

St-Dem-Rep-Princip este un Stat-Dem--Rep, in care functia de Conducator Suprem, in Stat o detine si o exercita: Principele. Diferenta intre un St-Dem-Rep-Presedintial (St-Dem-Rep-Presed) si un St-Dem-RepPrincip consta, pe de o parte, in faptul ca Presedintele statal este ales, de catre Electoratulstatal, pe o durata temporala de exercitare a mandatului presedintial mult mai redusa (de regula: 4-5 ani), dupa care poate fi reales pentru unul sau mai multe (de regula: 2-3) mandate, consecutive sau nu, in timp ce Principele, de regula, este ales pe o durata temporala neprecizata si, in principiu nelimitata, decat de incetarea existentei sale, de demisia sa, de diminuarea capacitatii sale de a conduce, pina la impunerea solutiei de a fi inlocuit, sau de producerea unui eveniment nefiresc, care poate fi si nelegal, precum: organizarea unei complot de tip: "lovitura de Stat" (exemplu: inlaturarea de la detinerea si exercitarea functiei de Principe, a lui Alexandru Ioan Cuza), declansarea unei revolte, a unei rascoale, a unei revolutii, sau a altui eveniment, avind ca scop inclusiv schimbarea Principelui. In contextul expus anterior, semnalam ca: in cadrul Istoriei Romaniei, precum si a Statelor ascendente-contributoare la constituirea Statului Romania (Valahia; Moldova; Transilvania, exista o traditie consacrata a Statului de tip: Principat (nedemocratic insa), in sensul in care este definit, in aceasta lucrare, acest tip de Stat (asociat, insa, cu democratia), in actualitate. Astfel, cele 3 State, mentionate anterior, ca fiind ascendent-contributoare la constituirea Statului numit: Romania (Romainie-in previziunea lui Nostradamus), la: 27 Mai 1600, cu capitala la Alba Iulia, de catre Mihai Patrascu-Viteazul: Valahia, Moldova si Transilvania, erau: Principate nedemocratice, conduse de catre Principi, pentru care, in limba romana, s-a utilizat denumirea: /Domnitor/Domn, dar care, in relatii cu alte State europene, erau numiti: Principi (exemplu: Mihai Patrascu-Viteazul, de catre imparatul Rudolf al 2-lea, de Habsburg, al Sfintului Imperiu Roman).

Tot in acelasi context, mai semnalam ca: Statele: Valahia si Moldova erau numite si: "Principatele Romane", inainte de constituirea Statului Romania, la: 24 Ianuarie 1859. Pe de alta parte, semnalam ca: o alta diferenta, determinanta, intre St-Dem-RepPresed si St-Dem-Rep-Princip, consta, de regula, in diferenta de Putere de conducere, considerabil, mai mare, atribuita Principelui, intr-un St-Dem-Rep-Princip, comparativ cu cea atribuita Presedintelui, intr-un St-Dem-Rep-Presed. Referitor la St-Dem-Rep-Presed, comparativ cu St-Dem-Rep-Princip, trebuie semnalat si marele dezavantaj pe care il reprezinta implicarea in ecuatia Puterilor principale, statale, a institutiei Parlamentului, in cadrul unui St-Dem-Rep-semiPresed, cum este si Romania, care dintr- o institutie conceputa si menita, initial, a avea un rol de prestator de servicii de legislatie, la nivel statal (servicii care pot fi, insa, oferite, intr-un mult mai adecavat, mai ales la nivel calitativ, de: Consiliul Legislativ Roman, care exista si in prezent, insa doar ca: anexa institutionala a Parlamentului), la solicitarea unor grupari de interese subversiv si distructiv-masonice, respectiv si clientelar-politruce, precum si cu complicitatea celorlalte institutii principale de exercitare a Puterii in Stat: Puterea Executiva (Guvernul), Puterea Justitiara (Magistratura) si, mai ales, Puterea Coordonatoare si Garanta (Presedintia), s-a "metamorfozat", in institutie de tip: "struto-camila", legislativ-executiva. 

Aceasta degenerare institutionala s-a produs mai ales din interese specificclientelare ale partidelor politice, politrucizate, de a-si infiltra cat mai multi clientelari politruci, precum si de a-i stipendia financiar, din fonduri publice, in acest mod (pe linga alte modalitati, utilizate in acelasi scop, precum: desemnarea lor ca membri in Asociatia Generala a Actionarilor, respectiv in Consiliile de Administratie ale unor intreprinderi cu capital numai/sau si de Stat, respectiv in: Servicii de Informatii, degenerate in agenturi subversive, care au dorit si doresc, in continuare, sa dirijeze, sa controleze, sau doar sa influenteze activitatea de legislatie, la nivel statal, in folosul lor clientelar- politruc, precum si de alte tipuri, pentru a putea beneficia, astfel, de voturile unei clientele politice, aferente si corespunzator-motivate, cat mai de numeroase. De regula, in cadrul St-Dem-Rep-Princip, Parlamentul nu are un rol executiv, ci doar un rol legislativ, partea executiva constituind obiectul activitatii celorlalte institutii principale de putere, iar daca aceasta regula este incalcata, contributia Parlamentului poate deveni atit de nociva (prin tergiversarea activitatii de legislare, respectiv prin subversiunea activitatii de control si a pervertirii activitatii de executie), incat sa rezulte un Parlament ocult-masonizat, capabil de inalta-tradare, politrucizat pina la mafiotizare, precum si agenturizat, subversiv-acoperit, la nivel majoritar, pina la performanta de a adopta, prin vot majoritar, la ordin, hotariri ocultat sau evident subversive, opresive, represive si chiar distructive pentru marea majoritate a Populatiei, supusa si unei destructurari etnice, accelerate, mai ales pentru Statul Romania, precum si pentru Statul Republica Moldova, aflate, inclusiv in prezent, in mare pericol de dezmembrare statala. 

Apreciez ca: intr-o astfel de institutie, inclusiv de tip: “gaura neagra” bugetara, s-au transformat si Parlamentul post-revolutionar al Romaniei, precum si Parlamentul Republicii Modova, dupa cum tot asemenea Parlamente apreciez ca s-a dovedit a fi fost si Parlamentulele din Romania, in perioada temporala in care Romania a fost Stat Monarhist. Intr-un alt context, apreciez ca mai trebuie semnalat si chiar evidentiat ca: inclusiv primul Parlament, rezultat dupa unificarea, sub acelasi Principe/Domnitor: Alexandru Ioan Cuza, a Principatelor romane: Valahia si Moldova, nu doar ca a subminat, dar a si boicotat consolidarea Statului Democratic Principatorial: Romania, la relativ putina vreme dupa constituire, si a sfirsit prin a bloca, efectiv, reformele initiate de Principele Alexandru Ioan Cuza, inclusiv prin organizarea unei lovituri de Stat, prin care Principele reformator: A.I.Cuza a fost inlocuit (dupa o perioada de interimat, in care a functionat o Locotenenta Domneasca) cu: Carol I de Hohenzolern-Siegmaringen, care prin viclenie si perfidie, dar si cu complicitatea politrucilor oligarhi-plutocratici si masonizati care l-au inlaturat pe A.I.Cuza, a transformat Statul Principatorial in Stat Monarhist-Dinastic, instalind la exercitarea Puterii Suveran-Monarhiste, in Romania, dinastia germana: Hohenzolern-Siegmaringen, masonizata, inalt-tradatoare si mafiotizata, care (cu exceptia reginei Maria, care a fost de origine engleza) a avut un rol covirsitor in: batjocorirea (in loc de cinstire) a ostasilor care au castigat, pe campul de lupta, independenta Romaniei, respectiv in: inabusirea, in singe, a Rascoalei din 1907 (cu: 11.000 de tarani ucisi), respectiv in: reprimarea, tot in singe, a grevei muncitoresti din 1933, respectiv in: asasinarea, prin martiraj, a lui Mihai Eminescu, respectiv: a lui Corneliu Zelea Codreanu, respectiv in: tradarea Guvernului maresalului Ion Antonescu, urmata de batjocorirea membrilor respectivului Guvern, care au fost predati conducerii URSS (tradare soldata cu: capitularea neconditionata a Romaniei, in cel de al 2- lea Razboi Mondial, cu consecintele catastrofale care au urmat), respectiv in: tergiversarea, timp de 2 ani, a intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial, la sfirsitul caruia: Romania Mica a devenit Romania Mare, respectiv in: dezmembrarea teritoriala, in cadrul celui de al 2-lea Razboi Mondial, a Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei si Dobrogei, din Statul Monarhist Romania s.a. 


6. Efectul deosebit de benefic pe care il poate avea asupra actualului pseudo-StatDemocratic-de tip Parlamentar-semi-Presedintial, in revenirea, cat mai grabnica, a Romaniei, din dezastrul societal in care a fost adusa, in mod deliberat, de o Categorie politico-partidica degradata moral si profesional (prin masonizare, mafiotizare, agenturaresubversiva si, mai ales, inalta-tradare), transformarea pseudo-Statului-DemocraticRepublican-Parlamentar si semi-Presedintial (dar si: pseudo-Suveran-National-IndependentIndivizibil-de drept-social), care a ajuns Romania, sa fie, de fapt, intr-un autentic StatDemocratic-Meritocratic-Republican-Principatorial (dar si : Suveran-National-Independent Indivizibil-de drept-social-laic-civilizat), cum ar trebui Romania sa fie, nu numai de drept, ci  si de fapt

In scopul fundamental, enuntat in cadrul titlului mentionat anterior, propunem instituirea, in Romania, a St-Dem-Mer-Rep-Princip, in locul actualului pseudo-St-Dem-RepParlam-semi-Presed, deoarece apreciem ca in situatia dezastruoasa in care se afla, in prezent, Statul Romania, precum si in conditiile in care agresiunile imperialiste, masonice, corporatiste, religioase, agenturale si mafiote (grupate in asa numita: "inalta coruptie"), continua, si ele, impreuna cu inalta-tradare, ca raspuns si forma de complicitate a politrucilor, agentilor, clericilor-religiosi, etnicilor-iredentisti, deviationistilor-sexuali, precum si a altor categorii subversive, grupate in categoria populationala, numita popular: "cozi de topor"), care continua, de asemenea, acest mod de organizare statala, pe care il propunem, este poate singurul fel, autentic-democratic, de a redresa, in mod determinant, situatia dezastruoasa , expusa anterior, in mod eficient si benefic, in folosul marii majoritati a Populatiei statale (adica intr-un timp cat mai scurt, de doar 1-2 ani), care, in caz contrar, ar continua sa fie umilita si oprimata (prin jefuire sistematica, practicata la "adapostul" acapararii, mentinerii si exercitarii Puter- Sup, in Stat, tot de catre respectiva Categorie politico-partidica, politrucista, degradata moral si profesional) o perioada temporala mult mai indelungata (pe care o estimez a dura intre 10-20 ani), perpetuind handicaparea constitutionala a Statului Romania pentru inca mai multe generatii, care vor fi obligate, astfel, sa-si continue sau chiar sa-si adinceasca resemnarea, cu care se confrunta de multa vreme, pina la deznadejdea de a nu mai putea spera nimic bun, de la Romania, si a-si orienta sperantele de viitor doar in deromanizare si in emigrarea spre alte State din continentul european, sau chiar din alte continente.

 

7. Transformari propuse a se realiza, cat mai curind, in scopul constituirii StatuluiDemocratic-Meritocratic-Republican-Principatorial

In scopul propus anterior, apreciem ca este necesara renuntarea, temporara, la anumite Institutii de Putere principala, in Stat, la nivel central, si anume: la Parlament; la Consiliul Superior al Magistraturii; la Inalta Curte de Casatie si Justitie; la Ministerul Public; la Banca Nationala care functioneaza ca: Stat in Stat si la Perceptura/Autoritatea Fiscala Centrala si transformarea acestora, din Institutii de putere, principale, la nivel central, in institutii de prestari servicii de tip specific, la nivel central, adica: de Legislatie, la nivel central, prin Consiliul Legislativ Central ; respectiv: de Justitie, la nivel central, prin Tribunalul Constitutional Suprem; respectiv: de finantialitate, la nivel central, prin Banca Centrala ; respectiv: de fiscalitate, la nivel central, prin Perceptura Centrala; respectiv: de guvernare la nivel central, prin Guvernul National.

 Fiecare dintre institutiile centrale, enuntate anterior, vor avea: diviziuni aferente si  specifice, la celelalte niveluri caracteristic-teritoriale, adica la nivel: districtual, respectiv la nivel: localitational (exemple: Consilii Judetene, respectiv: Consilii Localitationale, respectiv: Guverne Districtuale, respectiv: Guverne Localitationale, respectiv: Tribunale Districtuale, respectiv: Tribunale Localitationale, respectiv: Banci Districtuale, respectiv: Banci Localitationale, respectiv:Percepturi Districtuale, respectiv: Percepturi Localitationale s.a).

Propunem insa infiintarea: Consiliului Moral Central, cu diviziunile: Consiliul Moral Districtual, respectiv: Consiliul Moral Localitational, care sa supravegheze functionarea corecta a Statului Meritocratic. Desigur ca: in contextul efectuarii transformarilor enuntate anterior vor fi necesare si efectuarea altor modificari si adaptari, de mai mica anvergura, care, insa, vor putea fi utilizate ca motivatii si complicatii pentru a determina sau chiar a forta , de catre anumiti reprezentanti ai gruparilor de interese ale celor care s-au imbogatit jefuind Statul, in mod sistematic, la nivel institutional, in defavoarea marii majoritati a Populatiei,pentru a se opune, chiar vehement, transormarilor statale, propuse anterior. Argumentatia pe care o prezentam, in scopul justificarii adoptarii si inca in regim de urgenta a transformarilor pe care le-am propus se bazeaza, insa, pe anticiparea, deja previzibila, ca: daca Puterea statala nu va fi concentrata, in scopul eficientizarii conducerii statale, la un singur conducator, gruparile de interese subversive care, corelate intre ele, au distrus viitorul Romaniei (practicand, atunci cand s-au aflat la conducere, inalta coruptie si inalta tradare), iar aceasta situatie ar putea avea, ca efect demografic: scaderea Populatiei, super-saracite, cu aproximativ 25%, adica cam cu tot atit cu cat s-a diminuat incepind din 1990 si pina in prezent.

In ce ne priveste, in cadrul Cartelului-Organizational: “Timisoara-Avangarda Altruista si Inteleapta a Romaniei”, vom cauta sa mobilizam aceasta masa populationala, supersaracita pentru a o convinge si a o motiva ca este preferabil sa lupte, atit la nivel social, cat si, mai ales, la nivel societal, pentru inlaturarea de la exercitatea Puterii Supreme, in Stat, a actualei Categorii politruciste, religioase, masonizate, mafiotizate, subversiv-agenturizate, etnic-iredentiste, inalt-tradatoare si inalt corupte, inclusiv prin: reintroducerea, in Justitiere, a pedepsei cu moartea, decat sa astepte, resemnata, sa ia drumul cimitirelor, ca pe unica posibilitate de a scapa de rautatea si ticalosia instituita si institutionalizata, de catre marii rau-facatori, in calitate de:”cozi de topor” autohtone, chiar cu pretul infaptuirii unei alte revolutii, in care unii dintre cei implicati (dar foarte putini, la numar, comparativ cu marea majoritate a Populatiei super-saracita si deznadajduita) vor avea de suferit sau chiar isi vor pierde viata, sau vor fi raniti, mai mult sau mai putin grav) asa cum s-a intamplat in cadrul RRD-1989.

 In calitate de initiat in Ezoterism, invit pe altruistii interesati de a scapa, chiar cu pretul vietii, de tirania rau-facatorilor ultra-egoisti, sa consulte profetiile referitoare la Romania, in cadrul rubricii: Profetii, a Sectiunii: Obiective, din cadrul blogului apelabil la  adresa web:lorin-fortuna.tm.ro, precum si exemplele de reusita de care au beneficiat alte State (dar nu si Romania), State in cadrul carora au existat suficienti patrioti autentici care sa se revolte impotriva noilor asupritori si raufacatori care i-au inlocuit pe cei care au chinuit si reprimat nu doar inainte, ci chiar si dupa anii 1989/1990.

Ne motivam propunerile anterioare si cu: exemplul Statului Singapore, care, aflat intr-o situatie similara celei in care se afla Romania, in prezent, a transformat, prin referendum, Statul respectiv, din Stat pseudo-democratic, degradat si erodat de politruci verosi si mafioti (asa cum este si Statul Romania, in prezent) pina la un nivel de degradare care ameninta respectivul Stat cu instalarea unei dictaturi militare, subversive (coordonata de catre grupari de interese, specific imperialiste, din afara respectivului Stat), in Stat principatorial, incredintind Puter-Sup, in Stat, unui militar, desemnat ca: Principe statal, care, doar in cativa ani, utilizind in mod eficient, o justitiere care include si utilizarea, ca pedeapsa suprema: a pedepsei cu moartea, a reusit sa consolideze Statul, achitind, integral, datorii externe, considerabile, garantind securitatea cetatenilor, stirpind comertul cu droguri, si asigurind fonduri, publice, de domeniul miliardelor de dolari, pentru investitii, la nivel statal. Pentru a se putea constientiza, deplin, rolul de reastaurator al ordinii publice, precum si de consolidator statal, al respectivului Principe, facem cunoscut ca, intre altele, acesta a hotarit impuscarea a aproximativ 500.000 de infractori recidivisti, a instituit pedeapsa cu moartea pentru pedepsirea delicventilor implicati in traficul cu droguri si a garantat, public, siguranta populatiei, impotriva agresorilor individuali, 24 ore, din 24 ( vezi linkurile indicate la bibliografia aferenta acestei lucrari!).

Analizand, pe de o parte, rezultatele obtinute prin implementarea, la nivel societal, a acestui mod de justitiere, aplicat in Statul Singapore, precum si motivat, pe de alta parte, de declaratia, publica, exprimata la Timisoara, la a 26-aniversare a Revolutiei Romane din decembrie 1989 (RRD-1989), de catre fostul procuror militar : Dan Voinea (fost coordonator al investigarii crimelor comise in cadrul RRD-1989, dar inlaturat, ulterior, de la coordonarea respectivei investigari si determinat sa se pensioneze, pentru a se putea bloca, prin tergiversare si clasare, Dosarul Revolutiei), care a opinat ca, in investigarea RRD-1989, nu se poate realiza o justitiere eficienta, in conditiile in care a fost scoasa, in mod deliberat, din Codul Penal (din dispozitia lui Ion Iliescu!), pedeapsa cu moartea, apreciez ca justitierea obtinuta, in mod dorit a fi deliberat-performanta, in Statul Singapore, respectiv esecul justitiar “obtinut”, in mod dorit a fi deliberat-subversiv si inhibant, in Statul Romania, explica si motiveaza, deplin, si recomanda efectuarea, de urgenta, a transformarile care trebuiesc implementate, in Romania, atit la nivel de conducere suprema, in Stat, cat si la nivel de practica justitiara, pentru ca Populatia Romaniei sa poata beneficia de o justitiere eficienta a marilor mafioti, politruci, care s-au remarcat, in perioada temporala, posterioara infaptuirii RRD-1989, in calitate de jefuitori deosebit de performanti (prin practicarea  politicii inalt-corupte), a Statului Romania, cu consecinte catastrofale asupra stabilitatii statale, precum si aposibilitatii de existenta, decenta, a marii majoritati a Populatiei.


8. Masuri speciale propuse a se introduce, pe baza de hotariri referendare, adoptate in vederea inlocuirii , temporare, a actualei Constitutii statale a Romaniei cu un: Regulamentul Organic de functionare a Statului autentic-Democratic-MeritocraticRepublican-Principatorial, propus a inlocui actualul Stat-pseudo-Democratic-NemeritocraticHandicapat-constitutional-Masonizat-Mafiotizat si Agenturat subversiv-distructiv, care a devenit Romania

In contextul celor expuse anterior, apreciem si propunem, ca: in Romania, sa se supuna hotaririi Electoratului statal, prin organizarea unui Referendum special, in acest scop, adoptarea unei hotariri-referendare de suspendare, temporara, a actualei Constitutii statale (dovedita, prin insasi evolutia dezastruoasa a Romaniei, in perioada postrevolutionara, nu doar ca neadecvata, ci de-a dreptul periculoasa pentru stabilitatea statala, prin efectul sau handicapant statal), si incredintarea conducerii supreme a Statului unui Principe (ales prin hotarire referendara, dintre 10 propuneri, selectate pe baza realizarii unui sondaj oficial, tot de tip referendar), pe durata unui an calendaristic, urmind ca inainte de expirarea mandatului acordat, sa se organizeze un alt referendum, in cadrul caruia Electoratul statal, edificat prin rezultatele obtinute, sa hotarasca (in functie de caz) continuarea evolutiei Romaniei ca St-Dem-Merit-Princip, pe inca o perioada temporala, determinata, sau pe o perioada temporala nedeterminata, asociata cu elaborarea unei noi Constitutii statale, de tip principatorial, sau revenirea la vechea Constitutie.


9. Drepturi si imputerniciri propuse a fi acordate Principelui-in calitate de: ConducatorSuprem-statal, precum si altor conducatori, in calitate de: Conducatori-principali, la nivel: central, respectiv: districtual, respectiv: localitational, propuse a fi avute in vedere la elaborarea: Proiectului de Regulament Organic de Guvernare Statala, propus spre a fi supus,pentru aprobare, prin hotarire referendara, Electoratului statal 

- Dreptul Principelui de a stabili Ministerele componente ale Guvernului statal, precum si de a numi, respectiv de a revoca Prim-Ministrul, respectiv Ministrii componenti ai Guvernului statal, selectati dintre persoanele care beneficiaza de competeta, precum si de probitatea morala, necesare, dovedibile prin fapte si probe concrete. 

- Dreptul Principelui de a numi, respectiv de a revoca Prefectii Districtuali (Judeteni), in calitate de: Reprezentanti, directi, ai Principelui, la nivel Districtual (Judetean), selectati dintre persoanele care beneficiaza de competenta profesionala, precum si de probitatea morala, necesare, dovedibile prin fapte si probe concrete.

- Dreptul Principelui de a numi, respectiv de a revoca Prefectii Localitationali (de tip: municipal, respectiv municipal-sectorial, respectiv orasenesti), in calitate de: Reprezentanti, directi, ai Principelui, la nivel Localitational, selectati dintre persoanele care beneficiaza de competenta profesionala, precum si de probitatea morala, necesare, dovedibile prin fapte si probe concrete. 

- Dreptul Prefectilor Districtuali (Judeteni) de a stabili Ministerele componente ale Guvernelor Districtuale (Judetene) precum si de a numi, respectiv de a revoca PrimMinistrul, precum si Ministrii componenti ai Guvernelor Districtuale, selectati dintre persoanele care beneficiaza de competenta, precum si de probitatea morala, necesare, dovedibile prin fapte si probe concrete.

- Dreptul Prefectilor Localitationali (de tip: Municipal, respectiv: Municipal-Sectorial, respectiv: Orasenesc), de a stabili Ministerele componente ale Guvernului Localitational (de tip: Municipal, respectiv: Municipal-Sectorial, respectiv: Orasenesc), precum si de numi, respectiv de a revoca Prim-Ministrul, precum si Ministrii componenti ai Guvernului Localitational, aferent, selectati dintre persoanele care beneficiaza de competenta, precum si de probitatea morala, necesare, dovedibile prin fapte si probe concrete. 

- Dreptul Prim-Ministrului, respectiv ai Ministrilor, Statali, respectiv Districtuali, respectiv Localitationali, de a numi, respectiv de a revoca conducatorii Departamentelor ministerialestatale, respectiv districtuale, respectiv localitationale, din componenta Guvernului, respectiv a Ministerelor aferente, pe care il/respectiv le conduc, selectati pe criterii specific meritocratice, profesionale si morale, dovedibile prin fapte si probe concrete.

- Dreptul conducatorilor de Departamente ministeriale de a numi, respectiv de a revoca functionarii din componenta Sub-Departamentelor ministeriale, aferente, pe care il conduc, selectati pe criterii specific meritocratice, profesionale, dovedibile prin fapte si probe concrete. 

- Dreptul Conducatorilor de Sub-Departamente, respectiv de Sectii, respectiv de Sub-Sectii, respectiv de alte diviziuni existente (in functie de caz), componente ale Departamentelor ministeriale, de nivel statal, respectiv districtual, respectiv localitational, de a numi, respectiv de a revoca functionarii, respectiv (in functie de caz) restul personalului, din cadrul diviziunii specific-departamentale, la nivel statal, respectiv districtual, respectiv localitational, pe care le conduc, selectati pe criterii specific meritocratice, profesionale si morale, dovedibile prin fapte concrete.

 Din cele expuse anterior, se poate constata ca: Proiectul de Regulament Organic de Guvernare Statala, pe care il propunem, prezinta urmatoarele particularitati:

- Puter Sup in Stat ramine Suveranitatea nationala, care este detinuta, ca nivel maxim de putere, exercitabila, exclusiv de catre Electoratul statal si care se exercita, numai prin intermediul Referendumului statal, prin hotariri adoptate cu votul majoritar al tuturor membrilor componenti ai Electoratului statal, sau (in functie de caz, dar numai printr-o  hotarire, adoptata, anterior, pentru asemenea situatii), si cu un alt numar de voturi, cand majoritatea Electoratulu, de 50%+1 din totalul voturilor posibil exprimabile, nu este intrunita, in cadrul a 2 Referendumuri posibile, organizate in acest scop, la o distanta temporala de maxim 30 zile). 

- Principalul si totodata singurul Conducator abilitat sa exercite, in calitate de ales: Puterea maxima, reprezentativa, este: Principele, si numai in caz de forta majora, datorita careia Principele nu poate exercita Puterea maxima, reprezentativa, cu care a fost investit, aceasta Putere poate fi exercitata, in calitate de: Principe Interimar (in functie de caz, adica pina la incetarea starii de forta majora, respectiv pina la alegerea unui alt Principe, in cadrul unei perioade temporale, maxim admise in acest scop), de catre unul dintre Prefectii Districtuali, stabilit, ca atare (la nivel de statal), in prealabil, prin Referendum statal, pina la organizarea Referendumului statal in vederea alegerii unui alt Principe.

- In cazul in care perioada electorala de alegere a unui alt Principe coincide cu o stare de criza statala, sau cu actiunea unei forte majore, apreciate, ca atare, de catre majoritatea Prefectilor Districtuali (Judeteni), in care Referendumul statal nu poate fi organizat pentru a se desfasura in conditii de deplina corectitudine, apreciata, ca atare, tot de catre majoritatea Prefectilor Districtuali, acestia pot hotari prelungirea mandatului Principelui existent, sau (in functie de caz) a Principelui Interimar, cu durata de 1 an, hotarire ce poate fi reiterata, in acelasi mod, daca situatia de criza sau/si actiunea fortei majore persista peste durata temporala, suplimentara, pentru exercitarea mandatului de Principe.

- Prin Referendumul organizat in scopul alegerii unui alt Principe se poate hotari, in functie de caz, si daca alegerea se face pe durata unui mandat temporal intreg, sau doar pe o durata temporala mai redusa.

- Se poate remarca faptul ca in cadrul propunerilor pe care le-am efectuat, pentru a fi avute, eventual, in vedere, la includerea in cadrul: Proiectului de: Regulament Organic de Guvernare a Statului Principatorial, am renuntat la respectarea Principiului definirii mai multor institutii de exercitare a unor tipuri de puteri principale, traditionale, propuse a fi utilizate in cadrul unor St-Dem , in scopul asigurarii stabilitatii statale prin concurenta si echilbrarea puterilor respective ( incluse, din nenorocire, si in cadrul Constitutiei actualului Stat Romania), datorita carora, nebeneficiind de o experienta corespunzatoare in democratia specific-parlamentara, apreciem ca ne-am “procopsit” de fapt, cu o Constitutie handicapanta, la nivel statal, a Romaniei, iar cu experienta modului in care a evoluat, spre dezastru societal, actualul Stat Romania, apreciem ca: pentru a putea fi “vindecata”, nu doar eficient, de handicaparea constitutionala , de care sufera, ci si intr-o durata temporala cat mai scurta, este stringent necesara concentrarea Puterii Supreme Reprezentative (Puter-Sup-Reprez) la un singur Conducator statal, respectiv: la o singura institutie de PuterSup-Reprez, de tip: uni-personala-reprezentativa (adica la un: Principe, respectiv la: Institutia Principatoriala).

Propunem, astfel, ca solutie de urgenta: renuntarea, macar temporar, pina la “vindecarea” Romaniei, de efectele dezastruoase ale crizei politice, prelungite pina in prezent (in care a fost adusa, de catre o Categorie politrucist-partidica, masonizata si marcata de absenta profesionalismului politic, combinata cu degradarea morala si coruptia endemica, de tip mafiot, si asociata cu agresiunea subversiv-agenturala, etnic iredentista si distructiv-imperialista), la dispersarea Puter-Sup-Reprez in mai multe Puteri principale, menite, de drept, sa se controleze si sa se echilibreze, spre binele Statului, dar, de fapt, aduse in situatia de a se confrunta, intre ele, cu consecinte dezastruoase, si posibil chiar catastrofale, la nivel statal, respectiv la nivelul majoritatii populatiei statale, asa cum, din nenorocire, s-a intimplat pentru in Romaniei, precum si in Republicii Moldova.

Facem cunoscut, spre finalul acestei lucrari, ca: vom actiona, in masura posibilului, cat mai ferm si consecvent pentru transformarea, in regim de urgenta, a Romaniei, in St-DemMerit-Rep-Princip, utilizind ca principala “arma“ civica-politica si participativ-democratica: Referendumul, precum si constituirea unui nou partid politic, cu componenta si conducere determinant altruista si inteleapta, care sa compenseze, dar sa si contracareze, intr-un mod cat mai eficient, actualele pseudo-partide politruciste, cu componenta si conducere determinant egoista si desteapta, care actioneaza, in mod concertat, pe de o parte, pentru a acapara Puter Sup-Reprez, in Stat, iar pe de alta parte, pentru a limita, la minim posibil, exercitarea Puter-Sup, in Stat (adica: Suveranitatea Nationala), de catre Poporul Roman, prin Referendum, precum si de a o submina, la maxim, prin manipulare mediatica si blocarea accesului la massmedia a reprezentantilor autentici ai Societatii Civile (in avantajul clientelarilor civici ai partidelor politruciste), respectiv: prin subminare organizationala (exemplu: subminarea posibilitatii de votare a romanilor din strainatate, prin reducerea numarului de sectii de votare, precum si prin falsificare rezultatelor), in scopul continuarii jefuirii sistematice a Statului Romania, prin intermediul guvernarilor politrucist-mafiote, ocult si subversiv-masonizate, ocult si distructiv-autohton-agenturizate, distructiv-etniciredentiste si decimant-populational-agentural-imperialiste.


10. Utilizarea sprijinului ezoteric, acordat, de la nivel extra-lumesc, Cartelului Organizational: “Timisoara-Avangarda Altruista si Inteleapta a Romaniei”, in cadrul Parteneriatului extra-lumesc, incheiat de catre Organizatia ezoterica: Misiunea Astrala “Romania Altruista si Inteleapta” (membra componenta a Cartelului Organizational, enuntat anterior) cu Civilizatia-virtuala Primatifera-Hominida, Individuala, Alboasa, Informativa, Neagresionala-civilizational-virtual

In incheierea acestei lucrari anuntam pe cei initiati in Ezoterism ca: in tentativa noastra de a transforma actualul pseudo-Stat-Democratic-Suveran-Independent-Social (precum si de alte tipuri, prevazute in cadrul Articolului 1, din actuala Constitutie a  Romaniei), care a ajuns sa fie Romania, cu un St-Dem-Merit-Rep-Princip, in scopurile fundamentale si principale enuntate anterior, ne bazam inclusiv pe un ajutor, extra-lumesc, intermediat de catre Organizatia ezoterica: Misiunea Astrala “Romania Altruista si Inteleapta” (care este membra componenta a Cartelului Organizational: “TimisoaraAvangarda Altruista si Inteleapta a Romaniei”), in cadrul unui Parteneriat de colaborare, de tip: extralumesc-lumesc incheiat de catre autorul acestei lucrari ( in calitate de: Conducator al Organizatiei ezoterice, enuntata anterior, cu: Civilizatia-virtuala Primatifera-Hominida, Individuale, Alboasa, Informativa, Neagresionala-civilizational-virtual (Civ-vir-PrimatiferaHominida-Indiv-Albo-Infor-NeAgres-civ-vir), care evolueaza existential intr-o Lume situata in cadrul Subansamblului de Categorii de Grupari de Civilizatii-virtuale-NeagresionaleCivilizational-virtual (SubAns-Categ-Grup-Civ-vir-NeAgres-civ-vir), din cadrul: Ansamblului de Categorii de Grupari de Civilizatii-virtuale ale Civilizatiei Creatoare Absolute Conducatoare (Ans-Categ-Grup-Civ-vir---Civ-Creat-Abs-Cond).

In cadrul SubAns-Categ-Civ-vir-NeAgres-civ-vir evolueaza existential numai Civ-vir de tip: NeAgres-civ-vir, alcatuite din: fiinte individuale superioare (FIS) de tip: NeAgres-civvir, precum si din: fiinte colective superioare (FCS) de tip: NeAgres-civ-vir. Civ-vir-Primatifera-Hominida-Indiv-Albo-Infor-NeAgres-civ-vir este integrata, pentru evolutie existentiala, in cadrul SubAns-Categ-Civ-vir-NeAgres-civ-vir si anume in cadrul unei Lumi de tip: Constelational, care este situata in cadrul Universului Nr. 2, Galaxia Nr. 4 , Constelatia Nr. 1, al carei Astru Constelational radiaza energie luminoasa de culoare alboasa (alb inchis).

Conducatorul Suprem (Cond-Sup), de tip: Demiurg, al Lumii Constelationale, numita: “Mihaia” in care evolueaza existential Civ-vir-Hominida-Indiv-Albo-Infor-NeAgres-civ-vir se numeste: Mihai Patrascu Nr. 4 si a evoluat existential in cadrul Lumii Planetare Nr. 4 (LP-4), a Planetei numita: “Tera”, al carei Cond-Sup de tip: Tartor se numeste: Teros, Planeta in a carei Lumi Planetare Nr.6 (LPM-6), evoluam, in prezent, cu precizarea ca tot in cadrul LPM-6 a evoluat existential si FIS numita: Mihai Patrascu Nr.6 (“numit popular:”Viteazul”). Trebuie sa se stie ca: Mihai Patrascu Nr. 4 si: Mihai Patrascu Nr.6 au fost, fiecare, varianta Nr. 4, respectiv: varianta Nr.6, a aceluiasi “personaj” fiintial individual superior (FIS), care au evoluat, ca variante, de tip: FIS, ale aceleiasi FIS-virtuale (FIS-vir), a caror evolutie existentiala (Evol-Exist) a fost, in general: similara, dar nu si: identica.

Trebuie sa se mai stie ca, in cadrul Parteneriatului de colaborare extralumesc-lumesc, enuntat anterior, Civ-vir-Primatifera-Hominida-Indiv-Albo-Infor-NeAgres-civ-vir a sprijinit Categoria Populationala Altruista si Inteleapta, din cadrul Populatiei statale a Statului Romania, in efortul sau de a rezista si supravietui agresiunilor fiintial-superioare de tip: individual, respectiv de tip: colectiv, deosebit de puternice, la care au fost supuse (in calitate de: Reprezentanti fiintiali-superiori ai SubAns-Categ-Grup-Civ-vir-Agres-civ-vir, in cadrul Populatiei statale a Statului Romania.

Mai trebuie sa se stie ca: fara sprijinul acordat, de la nivel extra-lumesc, Reprezentantilor fiintiali-superiori ai SubAns-Categ-Grup-Civ-vir-NeAgres-civ-vir, din cadrul Populatiei statale a Statului Romania, acesti Reprezentanti ar fi fost asimilati, in intregime, la nivel civilizational-virtual (civ-vir), prin: Exorcizare de tip: civ-vir si transformati in FIS, respectiv in FCS, de tip: Agres-civ-vir, cu un destin total diferit si mult mai inrautatit, decat cel pe care il au, in prezent, in calitate de: FIS, respectiv de: FCS, de tip: NeAgres-civ-vir, cu perspectiva de a se imbunatati mult in viitor.

Cei interesati sa cunoasca mai multe informatii in legatura cu cele expuse in acest ultim capitol al lucrarii , le pot cunoaste consultind blogul aferent Organizatiei Ezoterice: Misiunea Astrala “Romania Altruista si Inteleapta”, la accesabil la adresa web:lorin-fortuna.tm.ro 


Material scris de Lorin Fortuna(14-feb-2016). 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...