luni, 15 august 2022



Comentariu existentialist:

În această zi s-a sărbătorit Ziua Marinei și nu ziua slujbelor religioase. Acel individ care își spune preasfintit lucru care nu este adevărat deoarece aceste Ranguri Astrale se dau după ce ai părăsit această lume de către Ierarhii Astrale Abilitate în acest sens, nici nu avea ce să caute acolo . Acești indivizi trebuie interziși de la orice manifestare publică deoarece scad frecventa de vibrație a locului și micșorează beneficitatea evenimentului. Toți vorbesc de oprirea slujbei. Dar de Ziua Marinei când veți vorbi?
Această religie ortodoxă a nenorocit dealungul istoriei toti Marii Oameni de Stat aceștia fiind exorcizati în cadrul ritualurilor religioase, iar din momentul acela programul existential ( destinul) i-au fost modificate functie de interesele lui Hristos, aceste personalități neputând să își îndeplinească destinele mărețe pentru care au venit în această lume. Avram Iancu, Mihai Pătrașcu, Horea, Closca și Crișan, Alexandru Ioan Cuza etc,au fost nevoiți să își termine existenta în condiții ciudate.
Până în anul 2008 când a început Competiția Civilizationala un singur OM a plecat liber ( neinrobit) din această Țara și anume Vasile Pârvan care din câte am înțeles a fost scriitor și istoric. Nu știu cum a făcut dar popii nu au reusit să pună mâna pe el. La începutul Competiției Civilizationale, cu aprobarea CIVILIZATIEI CREATOARE ABSOLUTE CONDUCĂTOARE, toti combatanți existentiali care au participat la Competiție au devenit OAMENI LIBERI. Altfel nu aveai cum să concurezi când programul existential ți-l făcea UN DUMNEZEU INCHIPUIT, pe nume Hristos. Cei care ii iau aparare acelui popă sant robi ca și el. Scris de Simion Capras(15-aug-2022).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...