luni, 15 august 2022



Comentariu existentialist:

În această zi s-a sărbătorit Ziua Marinei și nu ziua slujbelor religioase. Acel individ care își spune preasfintit lucru care nu este adevărat deoarece aceste Ranguri Astrale se dau după ce ai părăsit această lume de către Ierarhii Astrale Abilitate în acest sens, nici nu avea ce să caute acolo . Acești indivizi trebuie interziși de la orice manifestare publică deoarece scad frecventa de vibrație a locului și micșorează beneficitatea evenimentului. Toți vorbesc de oprirea slujbei. Dar de Ziua Marinei când veți vorbi?
Această religie ortodoxă a nenorocit dealungul istoriei toti Marii Oameni de Stat aceștia fiind exorcizati în cadrul ritualurilor religioase, iar din momentul acela programul existential ( destinul) i-au fost modificate functie de interesele lui Hristos, aceste personalități neputând să își îndeplinească destinele mărețe pentru care au venit în această lume. Avram Iancu, Mihai Pătrașcu, Horea, Closca și Crișan, Alexandru Ioan Cuza etc,au fost nevoiți să își termine existenta în condiții ciudate.
Până în anul 2008 când a început Competiția Civilizationala un singur OM a plecat liber ( neinrobit) din această Țara și anume Vasile Pârvan care din câte am înțeles a fost scriitor și istoric. Nu știu cum a făcut dar popii nu au reusit să pună mâna pe el. La începutul Competiției Civilizationale, cu aprobarea CIVILIZATIEI CREATOARE ABSOLUTE CONDUCĂTOARE, toti combatanți existentiali care au participat la Competiție au devenit OAMENI LIBERI. Altfel nu aveai cum să concurezi când programul existential ți-l făcea UN DUMNEZEU INCHIPUIT, pe nume Hristos. Cei care ii iau aparare acelui popă sant robi ca și el. Scris de Simion Capras(15-aug-2022).



vineri, 12 august 2022

Comentariu existentialist.



De ce pești ( păstrăvii) care zboară reușesc să treacă și ceilalți nu?
Cei care zboară, sant ajutați de vartejurile de apă care se învârt invers acelor de ceasornic ( doar acelea funcționează asa) creindu-se o anihilare a forței gravitaționale, prin crearea DIAMAGNETISMULUI care este de fapt antigravitatia. Acest lucru pești îl știu și îl folosesc cu succes pentru a trece cascada.
Într-un vârtej sau o tornada care se învârte în sens invers acelor de ceasornic, partea exterioară a vartejului absoarbe obiectele bagandu-le la fundul vertejului, iar odată ajunse acolo sant aruncate la înălțimi foarte mari de parcă nu ar avea greutate. Acest lucru fac păstrăvii pentru a trece cascada deoarece cu inotatoarele lor slab dezvoltate nu pot face acest lucru ( vezi cei care urca direct).
De fapt acesta este și principiul de functionare al motorului unei farfurii zburatoare care are funcționează cu ETER. Eterul este pretutindeni, în apă, aer, între suporturile existențiale de tip Satelit, Planetă, Astru, Stea, intre Lumi, practic se găsește peste tot.
Modul de functionare al unui motor de Fz este următorul.
Se construiește o elice care să asigure mișcarea de rotație în sens invers acelor de ceasornic, dar în același timp paletele elice trebuie să asigure mișcarea eterului ( aerului) dea lungul ei tot într-o mișcare în sens invers acelor de ceasornic. Adică Eterul trebuie să aibă două mișcări de rotații în sens invers acelor de ceasornic și anume mișcarea elice și a eterului dea lungul palei elicei ( elicea trebuie să fie torsionata să asigure această miscare). La o viteză mare de rotație aerul se răcește și elicea își menține singură mișcarea de rotație. Toate acestea se fac sub un clopot sau o farfurie metalic care să asigure întoarcerea eterului dinspre margine spre centru, deci sistemul trebuie să fie închis lăsând deschis doar o zonă pentru a intra Eterul în farfurie ( a se vedea o Fz) .
În legătură cu apa, aceasta este mai sănătoasă și mai vie dacă este apă de izvor și dacă există acele vârtejuri care răcesc această apă. Acest fenomen de răcire se face singur iar acest tip de apă poate fi folosită și ca tratament pentru boli. Această apă se numește APĂ VIE spre deosebire de apa care este expusă la Soare și care poartă denumirea de apă moartă. Apa vie sau izvoarele trebuie să beneficieze obligatoriu de umbră pentru a se forma. Apa vie poate fi obținută și în laboratoare dacă este trecută prin conducte care îi asigură pe deoparte o mișcare centrifuga în sens invers acelor de ceasornic și în același timp o mișcare elicoidale dealungul conductei tot în sens invers acelor de ceasornic.
Mișcarea inversă a acelor de ceasornic este mișcarea Galaxiei în care existam iar această mișcare te face să intri în rezonanță cu Galaxia.
Această mișcare este Viata iar cea în sensul acelor de ceasornic înseamnă Moarte. Cei care purtați ceasuri pe mâna, să căutați să se învârtă invers acelor de ceasornic sau să aibă ecranul prevazut cu cifre. Mâncare, cafeaua, ceaiul sau orice altceva trebuie invartite sau amestecate în sens invers acelor de ceasornic deoarece gustul lor este mult superior.Scris de Simion Capras(12-aug-2022).



Comentariu existentialist:

Acest individ a fost OMUL SFINX NEGRU al ultimei Ere Zodiacale nr.9 care a început în data de 22-03-1990 și ține 1000 de ani după care dispar Lume Medie nr.6 și Lumea Infernală ( iadul), Planeta trecând cu un domeniu orbital mai aproape de Astrul Solarital. Aceste concepții despre această Lume au fost implementate la nivel Lumesc prin Religii și Masonerii. Noua Ordine Mondiala este un concept de INROBIRE Totală a Lumii și punerea în vârful piramidei a unui conducător aparținând Gruparilor de Civilizații Agresionale Civilizationale Virtuale care să taie și să spânzure după bunului plac pe oricine, și nu sant excluși nici cei care l-au ajutat. În el se întrupează un rang mare Astral de tip MONSTRU care va face ce vrea. Proiectul NOM este conceput de Satan, care a fost conducătorul Ansamblalului de Civilizații Agresionale Civilizationale Virtuale și de Titan care este conducătorul Bazei Extraplanetare Balaureene de unde se face animarea mutantilor balaureeni ( englezii, venețieni, elvețienii) .Scris de Simion Capras(12 -aug-2022).






  Comentariu Existentialist : In general se pleaca din aceasta lume doar atunci cind ti -ai indeplinit programul existential si ti -ai compl...